VIDEO PROFIT LIVE CEO Smartree: Există restructurări și în România, însă se fac mai pe tăcute. Modificările legislative au dus la contractarea industriei de IT

VIDEO PROFIT LIVE CEO Smartree: Există restructurări și în România, însă se fac mai pe tăcute. Modificările legislative au dus la contractarea industriei de IT
scris 26 apr 2024

Față de ultimii doi ani, în 2024 se observă în piața muncii o stabilitate mai pronunțată în rândul specialiștilor, spune, la emisiunea PROFIT LIVE de la PROFIT NEWS TV, Alexandra Peligrad, CEO Smartree, companie de resurse umane. În ceea ce privește muncitorii calificați și necalificați, aceasta observă o temperare a recrutărilor.

VIDEO POATE FI VĂZUT AICI

„În zona de specialiști, observăm că oamenii nu-și mai schimbă jobul cu ușurința pe care o făceau în anii anteriori. Sunt mult mai atenți și mai reținuți în a schimba companiile pentru care lucrează. Vedem că și contracția economică care vine dinspre vest o face să stagneze.

Iar provocarea pe care o avem în această zonă de specialiști este de a găsi modalități de a-i implica din e în ce mai mult, de a-i face mai productivi la locul de muncă, mai ales în contextul în care munca hibrid care a înlocuit munca remote din timpul pandemiei aduce cu sine, în continuare, o detașare a oamenilor din echipă și, ca atare, scăderea productivității”, spune Alexandra Peligrad.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO PROFIT LIVE Andrei Nistor, co-fondator MINA Museum: Evenimentele corporate au adus un venit substanțial. Avem și destul de mulți vizitatori străini CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT LIVE Andrei Nistor, co-fondator MINA Museum: Evenimentele corporate au adus un venit substanțial. Avem și destul de mulți vizitatori străini

În schimb, în zona de muncitori calificați sau necalificați lucrurile stau diferit, piața s-a temperat din punct de vedere al volumelor de recrutări pe care companiile le solicită de la agențiile de recrutare.

„Sunt mult mai puține față de anii anteriori. Nu este o stagnare, însă cererile sunt mai mici cam cu 10% față de anii anteriori, ceea ce înseamnă că piața este bună în continuare, dar nu mai este în creșterea pe care a cunoscut-o în 2022 și 2023.

Cererile sunt mai reduse ca volume, dar este un trend pe care îl observăm în toată Europa și care a ajuns și în România și mă refer aici la trendul de creare de noi locuri de muncă din partea companiilor și nu la acela de replacement”, precizează CEO-ul Smartree.

VIDEO PROFIT LIVE Stere Farmache, președintele directoratului FRC: Am acordat peste 1,7 miliarde de garanții în 2023, în valoare de aproape 2 miliarde de lei. Grosul a fost acordat prin programul Garant Construct CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT LIVE Stere Farmache, președintele directoratului FRC: Am acordat peste 1,7 miliarde de garanții în 2023, în valoare de aproape 2 miliarde de lei. Grosul a fost acordat prin programul Garant Construct

În ceea ce privește partea de restructurări, Alexandra Peligrad afirmă că acestea se fac și în România, însă mai „pe tăcute”.

„În România, în ceea ce privește partea asta restructurări pe care am văzut-o foarte pronunțată în SUA și poate în Europa de Vest, în special în companiile mari de IT, restructurările se fac mai pe tăcute. Valul de restructurări la nivelul celor din SUA încă nu a ajuns și la noi, dar cu siguranță că, în industria de IT, acesta se resimte.

Este posibil ca și toate modificările legislative de anul trecut, care au adus eliminările de facilități fiscale pe care industria de IT le-a avut până în 2024, să fie unul dintre elementele care a dus la contractarea acestei piețe a industriei de IT atunci când vorbim despre ofertele de muncă care vin de la companiile din acest sector”, mai spune aceasta.

viewscnt
Afla mai multe despre
alexandra peligrad
smartree