Prime Kapital, controlat de foști manageri ai fondului de investiții sud-african NEPI, a lansat cea mai mare investiție imobiliară din zona Moldovei

Prime Kapital, controlat de foști manageri ai fondului de investiții sud-african NEPI, a lansat cea mai mare investiție imobiliară din zona Moldovei
scris 19 apr 2019

Prime Kapital, dezvoltator imobiliar înființat la București de Martin Slabbert și Victor Semionov, fondatori și foști manageri ai fondului de investiții sud-african NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de mall-uri din România, a lansat proiectul de construcție a unui ansamblu de birouri și apartamente pe fostul amplasament al uzinei Teba din Iași, a căui preluare a fost anunțată în premieră de Profit.ro în toamna anului trecut, prezentând proiectul, evaluat la circa 200milioane euro, drept cea mai mare investiție imobiliară din zona Moldovei.

În septembrie, Profit.ro a anunțat că Prime Kapital cumpără, prin intermediul unei firme înființate în urmă cu 1 an, terenul și halele din Iași ale companiei Teba Industry, în urmă cu zece ani printre cei mai mari jucători din industria textilă.

Urmărește-ne și pe Google News

Terenul este în suprafață de aproape 10 hectare.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Proiectul, denumit Silk District, va avea birouri de categoria A, 2.500 de apartamente. dar și o clinică medicală, o grădiniță și un hotel de 4 stele.

Lucrările sunt programate să înceapă anul viitor, primele clădiri să fie livrate spre finele anului 2021, iar întregul proiect să fie finalizat în 2024. Presa locală susține că ar exista unele probleme juridice legate de teren, informație negată de către dezvoltatori.

FOTO Tranzacție: Fondatorul rețelei de magazine DOMO intră pe piața restaurantelor, lângă Guvern și casa unui fost guvernator BNR CITEȘTE ȘI FOTO Tranzacție: Fondatorul rețelei de magazine DOMO intră pe piața restaurantelor, lângă Guvern și casa unui fost guvernator BNR

În Iași, Prime Kapital a preluat centrul comercial Era Shopping Park, împreună cu MAS Real Estate, fond de investiții din Africa de Sud, nou proprietar al Militari Shopping Center, centrul comercial din vestul Bucureștiului.

Prime Kapital a lansat recent și primul său proiect rezidențial în România, Avalon Estate, cu aproximativ 800 de apartamente și vile.

Teba Industries, controlată de o companie înregistrată în Polonia, era în urmă cu 10 ani unul dintre cei mai mari jucători din industria textilă, cu afaceri de peste 138 milioane lei și profit de 17,9 milioane lei. Ulterior, și-a închis fabrica din Arad și s-a relocat în Iași.

Criza financiară a generat și declinul fabricii, care la acest moment nu mai funcționează.

viewscnt
Afla mai multe despre
imobiliar
kapital
prime
teba
somionov