Victorie pentru angajații auto din Germania, după negocieri maraton - Cresc salariile, greva a zeci de mii de salariați se oprește

Victorie pentru angajații auto din Germania, după negocieri maraton - Cresc salariile, greva a zeci de mii de salariați se oprește
scris 12 nov 2024

Angajații de la producătorii auto și companiile de inginerie germane vor beneficia de o creștere a salariilor de 5,5% în următoarele 25 de luni, conform unui acord-pilot încheiat cu angajatorii, a anunțat IG Metall, cel mai mare sindicat din Germania, transmite Reuters.

De acest acord, finalizat după negocieri maraton de 18 ore, ar urma să beneficieze aproximativ 3,9 milioane de angajați, de la companii ca Mercedes-Benz, BMW, Siemens și Thyssenkrupp, ceea ce va duce la încetarea grevelor zecilor de mii de muncitori, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Orange redeschide celebrul Palat al Telefoanelor - VIDEO CITEȘTE ȘI Orange redeschide celebrul Palat al Telefoanelor - VIDEO
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Acordul, urmărit de BCE pentru efectul asupra inflației, vine într-un moment dificil pentru cea mai mare economie europeană, industria nereușind o revenire deplină, și în mod special sectorul auto este afectat de noi amenințări, inclusiv posibile taxe vamale promise de Donald Trump.

Conform acordului, angajații vor beneficia de o majorare cu 2% a salariilor din aprilie 2025 și de încă 3,1% din aprilie 2026, a informat IG Metall. În octombrie, rata anuală a inflației în Germania s-a situat la 2,4%. Sindicatul ceruse o majorare de 7%, dar angajatorii au oferit o creștere de 3,6% în următoarele 25 de luni.

Tezaurul pierdut al României. Parlamentul European cere Comisiei Europene să ajute țara noastră pentru recuperarea a peste 91 de tone de aur de la ruși CITEȘTE ȘI Tezaurul pierdut al României. Parlamentul European cere Comisiei Europene să ajute țara noastră pentru recuperarea a peste 91 de tone de aur de la ruși

Confruntându-se cu concurența producătorilor din China, unele din cele mai mari firme industriale din Germania, cum ar fi Volkswagen, reduc producția și fac concedieri.

Un purtător de cuvânt al Consiliului angajaților Volkswagen a salutat acordul, dar a refuzat să comenteze asupra posibilelor efecte asupra propriilor negocieri cu conducerea VW. Următoarea rundă de negocieri este programată în 21 noiembrie.

AKTOR a decis planul pentru 2025 - România va fi o piață cheie CITEȘTE ȘI AKTOR a decis planul pentru 2025 - România va fi o piață cheie

Tot conform acordului, angajații vor primi o plată excepțională de 600 euro până în februarie, iar indemnizațiile pentru stagiari vor crește cu 140 euro pe lună în ianuarie, a precizat IG Metall.

viewscnt
Afla mai multe despre
germania
salarii
greva