Zelenski își publică declarația de avere și anunță că familia sa a obținut în 2023 venituri de peste 292.000 de euro

Zelenski își publică declarația de avere și anunță că familia sa a obținut în 2023 venituri de peste 292.000 de euro
scris 31 mar 2024

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și familia sa au obținut un venit total de 317.000 de dolari în 2023, potrivit unei declarații de avere publicate la sfârșitul săptămânii, relatează în ediția de duminică kyivindependent.com.

Declararea electronică a averii oficialilor ucraineni a fost impusă în 2014, în cadrul luptei împotriva corupției, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Această obligație a fost suspendată după invazia Ucrainei de către Rusia la 24 februarie 2022, iar Zelenski a reimpus-o prin lege în octombrie 2023.

Șeful statului ucrainean și membrii familiei sale declară că au obținut în 2023 venituri în valoare de 12.423.008 grivne (316.700 de dolari, 292.211 de euro), a anunțat președinția ucraineană.

El precizează că 7.455.972 de grivne (190.100 de dolari, 175.377 de euro) provin din vânzarea de obligațiuni de stat.

Restul de 4.967.036 (126.600 de dolari, 116,833 de euro) reprezintă salarii, dobânzi bancare și venituri din închirierea unor bunuri imobile, potrivit președinției.

”Creșterea veniturilor fațăă de 2022 a avut loc în urma reluării plății chiriilor", precizează președinția.

Soldul în numerar al familiei Zelenski a scăzut cu aproape 2,8 milioane de grivne (71.000 de dolari, 65.861 de euro), la sfârșitul lui 2023, anunță președinția.

Volodimir Zelenski și-a publicat declarațiile de avere în 2022 și 2021 în ianuarie.

Potrivit declarației din 2021, președintele ucrainean și familia sa au obținut venituri în valoare de 10.824.507 de grivne (275.352 de dolari, 254.611 de euro), iar în 2022 acestea au scăzut la 3.692.683 de grivne (94.000 e dolari. 86.858 de euro).

Președinția explică aceste scăderi de venit prin rezilierea temporară a contractelor imobiliare din Ucraina, din cauza invaziei ruse.

viewscnt
Afla mai multe despre
volodimir zelenski
ucraina