Premierul ungar Viktor Orban se opune ferm negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Ucraina, argumentând că țara este afectată de corupție și reprezintă o amenințare la adresa agriculturii europene, relatează AFP
"Ucraina este cunoscută drept una dintre cele mai corupte țări din lume. Este o glumă! Nu putem lua decizia de a începe un proces de negocieri de aderare", a argumentat Orban, într-un interviu acordat săptămânalului Le Point, publicat vineri cu câteva zile înaintea unui Consiliu European care urmează să abordeze acest subiect, scrie Agerpres.
În plus, Orban îi avertizează pe francezi în legătură cu "ceea ce ar însemna această aderare din punct de vedere economic pentru Franța".
"În fiecare an, va trebui să plătiți peste 3,5 miliarde de euro în plus la bugetul comun al Uniunii", a spus el.
"Dacă lăsați această agricultură (a Ucrainei) să intre în sistemul agricol european, ea îl va distruge a doua zi", a dat el asigurări.
Premierul ungar, care s-a întâlnit joi seara cu președintele francez Emmanuel Macron, a explicat, de asemenea, că poziția sa este inflexibilă, deoarece "mai mult de două treimi din opinia publică ungară se opune deschiderii oricăror negocieri".
Însă "Ucraina este în dificultate", recunoaște el, pentru că "suferă din cauza invaziei ruse" și "este legitim ca întreg Consiliul European să-i trimită semnale bune", cum ar fi un "parteneriat strategic" cu UE, mai degrabă decât negocieri de aderare.
CITEȘTE ȘI Rusia va interzice prin lege elevilor să folosească telefoanele mobile în timpul orelor"Când vom reuși (...) să aducem Ucraina mai aproape de Europa, peste câțiva ani, vom vedea atunci", a declarat el înainte de întrevederea de joi cu președintele Emmanuel Macron.
Viktor Orban s-a referit și la reforma sistemului de azil european aflată în prezent în discuție în UE.
"Poate fi mai bună decât precedenta, dar nu este o soluție", a estimat el. "Soluția finală este ca nimeni să nu poată intra pe teritoriul european fără să obțină autorizație de la o autoritate în baza unei proceduri", a mai spus Orban.
La reuniunea de săptămâna viitoare Ucraina așteaptă ca UE să de undă verde începerii negocierilor de aderare, după ce țara a primit anul trecut, alături de Republica Moldova, statutul de țară candidată.
Perspectiva unui veto din partea Budapestei nu face decât să complice situația și așa tensionată legată de Ucraina, țară care din februarie 2022 duce un război contra forțelor invadatoare ruse. Premierul ungar Viktor Orban a cerut marți retragerea de pe agenda summitului Uniunii Europene din 14-15 decembrie a celor două decizii referitoare la sprijinul bugetar pentru Kiev și la deschiderea negocierilor de aderare la UE.
Este vorba despre a doua scrisoare de acest fel trimisă recent lui Charles Michel de către Viktor Orban, singurul dintre liderii statelor UE care a păstrat legături strânse cu Kremlinul după invazia rusă lansată în Ucraina în februarie 2022. Orban, care a pus constant sub semnul întrebării strategia europeană de sprijinire a Kievului și eficacitatea sancțiunilor contra Rusiei, are posibilitatea de a bloca aceste decizii întrucât este necesară unanimitatea celor 27 de state membre.