Liderul cecen Ramzan Kadîrov a confirmat participarea unor combatanți ceceni alături de trupele ruse angajate în ofensiva împotriva Ucrainei, relatează agenția EFE.
În două mesaje video postate pe Telegram, Kadîrov a spus că peste 12.000 de combatanți ceceni și-au exprimat dorința de a participa ca voluntari în campania militară rusă din Ucraina și că efective ale corpului cecen al gărzii naționale deja prezente acolo au cucerit sâmbătă o instalație militară ucraineană, arată Agerpres.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
''Nu dorim să luptăm împotriva Ucrainei sau poporului ucrainean. Noi luptăm împotriva celor ce ne ucid sau vor să ne ucidă'', a motivat liderul cecen, care a vorbit și despre numeroșii ''teroriști care și-au găsit refugiu în Ucraina''. ''Printre ei sunt și cei care ne-au ucis frații, surorile, femeile, copiii și bătrânii în Republica Cecenia și apoi au scăpat de pedeapsă prin Europa sub protecție diferitelor servicii secrete'', a susținut Kadîrov.
Invazia rusă în Ucraina se află în a treia zi și trupele ruse atacă pe mai multe direcții, dar asaltul așteptat asupra capitalei Kiev încă nu a avut loc, armata ucraineană opunând o rezistență peste așteptări. Conform estimării Pentagonului, mai mult de jumătate din cei circa 150.000 de soldați ruși masați anterior la frontiera ucraineană sunt angajați în ofensiva în desfășurare.