Val de refugiați spre Europa așteptat din Iran. “Întotdeauna Putin este implicat în aceste mari valuri migratorii. Întotdeauna este vorba de Vladimir Putin.”

Oficialii europeni avertizează asupra unui posibil nou val de refugiați din Iran și cer măsuri mai stricte, inclusiv prin închiderea granițelor.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Val de refugiați spre Europa așteptat din Iran. “Întotdeauna Putin este implicat în aceste mari valuri migratorii. Întotdeauna este vorba de Vladimir Putin.”

Comisarului european pentru migrație, Magnus Brunner, spune că migrația largă către Europa a fost în repetate rânduri asociată cu conflicte în care Rusia a avut un rol semnificativ.

“Întotdeauna Putin este implicat în aceste mari valuri migratorii. Întotdeauna este vorba de Vladimir Putin”, a precizat Brunner, făcând referire la sprijinul de lungă durată acordat de Moscova președintelui sirian Bashar al-Assad, în timpul războiului civil din 2011.

UE se ferește de Ungaria de teamă că oamenii lui Orban informează Rusia și limitează fluxul de informații confidențiale CITEȘTE ȘI UE se ferește de Ungaria de teamă că oamenii lui Orban informează Rusia și limitează fluxul de informații confidențiale

Conflictul a declanșat o criză a migrației în Europa, în perioada 2015-2016, când peste două milioane de persoane au solicitat azil. Mai mult, Vladimir Putin i-a permis lui Bashar al-Assad să se refugieze în Rusia la finalul anului 2024, după prăbușirea regimului său, conform Financial Times.

Brunner a subliniat, de asemenea, impactul invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina din 2022, care a declanșat un alt val de strămutări. De atunci, aproximativ 4,3 milioane de ucraineni au beneficiat de protecție temporară în cadrul UE, arată BiziDay.

În contextul conflictului din Iran, chiar dacă nu a fost declanșat de Putin, acesta a susținut regimul din regiune, potrivit comisarului european Magnus Brunner. Astfel, oficialul consideră că liderul rus rămâne un “factor major care contribuie la migrația spre Europa”.

Spre deosebire de 2015, când Angela Merkel a permis primirea refugiaților din Siria, statele europene încearcă acum să evite un nou val masiv de imigranți, în contextul tensiunilor generate de războiul din Orientul Mijlociu. “În prezent, nu există un flux semnificativ de refugiați din Iran, însă situația poate evolua rapid și trebuie să fim vigilenți”, mai menționează Brunner.

Avocatul, un sprijin vital pentru agenții economici în luarea deciziilor și în gestionarea riscurilor CITEȘTE ȘI Avocatul, un sprijin vital pentru agenții economici în luarea deciziilor și în gestionarea riscurilor

Liderii europeni lasă de înțeles că își doresc să evite repetarea crizei din 2015. Țări precum Italia și Danemarca cer UE măsuri mai dure pentru controlul migrației și propun inclusiv posibilitatea închiderii granițelor. Statele UE au mai folosit măsuri stricte și în trecut, când migranți din Rusia și Belarus au trecut peste granița cu Polonia.

Măsurile au fost criticate de către ONG-uri, precum Amnesty International, au criticat aspru măsurile luate de Polonia anul trecut pentru a suspenda cererile de azil la frontiera cu Belarus, susținând că acestea erau “incoerente și incompatibile cu obligațiile impuse de dreptul internațional”.

Brunner subliniază că UE este acum mult mai pregătită decât în urmă  cu 10 ani, referindu-se la procedurile de azil derulate direct la frontiere și la noile controale biometrice la frontieră ale Uniunii, care intră treptat în vigoare.

Mai mult, acesta a mai spus că UE urmărește atât situația migrației, cât și riscurile de securitate, cum ar fi atacurile teroriste.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2460 +0.0074+0.14 %
1 USD4.5981 +0.0275+0.60 %
1 GBP6.0799 +0.0321+0.53 %
1 CHF5.6772 +0.0148+0.26 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite