Ursula von der Leyen a anunțat deblocarea fondurilor europene pentru Polonia

Ursula von der Leyen a anunțat deblocarea fondurilor europene pentru Polonia
scris 23 feb 2024

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat vineri la Varșovia deblocarea fondurilor europene pentru Polonia, ca recunoaștere a acțiunilor noului guvern pro-european al premierului Donald Tusk de a realinia Polonia la principiile statului de drept, relatează agențiile AFP și Reuters.

"Două decizii vor fi luate săptămâna viitoare privind fondurile europene", a spus șefa executivului comunitar, referindu-se la fondurile de coeziune și la cele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în total circa 136,5 miliarde de euro, pe care Bruxellesul le-a înghețat acuzând fostul guvern polonez condus de formațiunea conservatoare Lege și Justiție (PiS) de încălcarea statului de drept prin reformele efectuate în justiție, limitarea drepturilor comunității LGBT sau contestarea întâietății deciziilor Curții de Justiție a UE (CJUE) în fața dreptului național, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Booking, în fața unei amenzi uriașe. Europa își intensifică controlul CITEȘTE ȘI Booking, în fața unei amenzi uriașe. Europa își intensifică controlul

Ursula von der Leyen a salutat reformele și măsurile inițiate de guvernul Tusk privind "independența justiției" și planul de acțiune aferent pe care Varșovia l-a prezentat Bruxellesului săptămâna aceasta. Principalele puncte ale acestui plan privesc statutul Consiliului Național al Magistraturii, al Curții Supreme, Curții Constituționale, tribunalelor de drept comun și separarea funcțiilor de ministru al justiției și de șef al Parchetului național.

Din fondurile de aproximativ 136,5 de miliarde de euro care vor fi deblocate, circa 76,5 miliarde reprezintă fonduri de coeziune și aproximativ 60 de miliarde fonduri din planul european de relansare post pandemie și de susținere a tranziției verzi.

"Sunt mulți bani, îi vom folosi bine", a spus premierul polonez după întâlnirea cu președinta Comisiei Europene.

După ce partidul conservator Lege și Justiție (PiS) a pierdut majoritatea și guvernarea în urma alegerilor din octombrie, noul guvern condus de liberalul pro-UE Donald Tusk a promis că va anula măsurile fostului guvern criticate de Bruxelles pentru a obține deblocarea fondurilor și va restabili statul de drept.

Însă președintele polonez Andrzej Duda, apropiat de conservatori, precum și unii magistrați din instituții cheie, inclusiv Curtea Constituțională, se împotrivesc măsurilor promise de guvernul Tusk, dispute care se înscriu în lupta politică între actuala și fosta putere ce are ca mize principale justiția și presa.

Într-o moțiune transmisă parlamentului de la Varșovia, actualul guvern îl acuză pe fostul premier conservator Mateusz Morawiecki că ar fi comis o infracțiune prin faptul că nu i-a solicitat formal Comisiei Europene plata fondurilor aferente PNRR-ului, deși acestea erau blocate de Bruxelles.

viewscnt
Afla mai multe despre
ursula von der leyen
polonia