Ministrul de Externe al Ungariei,Péter Szijjártó, a fost în vizită în Albania, întâlnindu-se cu omolgul său Igli Hasani. Oficialul ungar a transmis că pe perioada în care Ungaria deține președinția UE, vor fi deschise primele trei grupuri de capitole de aderare a Albaniei la Uniunea Europeană.
Oficialul ungar a mai spus că în aceste momente Europa se confruntă cu multe provocări „extrem de grave”, la care nu există răspunsuri eficiente. „De aceea UE este acum într-o formă proastă, competitivitatea ei este în continuă scădere. Problemele au nevoie de remedii și credem că unul dintre cele mai bune medicamente pentru aceste probleme ar fi extinderea Uniunii Europene în direcția Balcanilor de Vest”, a spus Szijjártó, potrivit G4Media.ro
„Uniunea Europeană are nevoie de un nou impuls, prospețime, energie nouă și vedem că toate acestea pot veni din Balcanii de Vest. Prin urmare, nu mai este o exagerare să spunem că Uniunea Europeană are nevoie de țările din Balcanii de Vest mai mult decât țările din Balcanii de Vest au nevoie de aderarea la UE”, a mai adăugat oficialul ungar.
Potrivit spuselor sale, guvernul maghiar rămâne un susținător pasionat al extinderii UE, acesta fiind cel mai important obiectiv al perioadei de președinție la nivelul Consiliului UE.
„Vedem clar că Albania se descurcă foarte bine în procesul de aderare și, prin urmare, Albania merită să meargă mai departe. Prin urmare, președinția maghiară plănuiește să organizeze două conferințe interguvernamentale între Albania și UE în acest an la Bruxelles, în cadrul cărora scopul nostru este să deschidem primele trei capitole de aderare a Albaniei. Nu există niciun motiv de întârziere, orice întârziere suplimentară este împotriva intereselor Uniunii Europene, iar orice întârziere suplimentară subminează credibilitatea politicii de extindere”,a punctat ministrul ungar.
El a mai spune că trei companii maghiare se numără printre liderii de piață în trei sectoare importante din Albania: „În aviație, Wizz Air este în mod clar pe primul loc cu o cotă de aproximativ 70%, OTP este al treilea printre actorii pieței bancare albaneze cu o cotă de aproape 20%, iar 4iG este, de asemenea, lider de piață în servicii mobile și are un plan ambițios de conectare a Egiptului și Albaniei cu un cablu optic pe sub mare”.