Ucraina importă astăzi o cantitate record de energie electrică, inclusiv din România. Pagube semnificative la infrastructura energetică

Ucraina importă astăzi o cantitate record de energie electrică, inclusiv din România. Pagube semnificative la infrastructura energetică
scris 13 mai 2024

Importurile de electricitate ale Ucrainei din cinci țări europene, printre care se numără și România, ar urma să atingă luni o valoare record, după ce țara vecină a raportat pagube semnificative la infrastructura energetică, ca urmare a atacurilor rusești, a informat Ministerul ucrainean al Energiei, transmite Reuters.

Importurile de electricitate ale Ucrainei sunt așteptate să urce luni până la 19.484 Megawați oră (MWh), devansând precedentul record de 18.649 Megawați oră (MWh) stabilit la finele lunii martie, după primul val de atacuri rusești asupra sectorului energetic ucrainean, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Despăgubire uriașă plătită anul trecut după ce o locuință asigurată a luat foc. Este cea mai mare sumă din ultimii 5 ani CITEȘTE ȘI Despăgubire uriașă plătită anul trecut după ce o locuință asigurată a luat foc. Este cea mai mare sumă din ultimii 5 ani

"Sistemul energetic s-a confruntat cu un deficit semnificativ de electricitate pentru cea mai mare parte a zilei. Această situație este rezultatul pagubelor de amploare provocate centralelor ucrainene, ceea ce înseamnă că nu pot produce la fel de multă electricitate ca și înainte de atacuri", a informat operatorul național de rețea din Ucraina, Ukrenergo, într-o postare pe aplicația de mesagerie Telegram.

Ministerul ucrainean al Energiei a precizat că, în condițiile în care se confruntă cu un deficit semnificativ în sistemul energetic, intenționează să importe luni energie electrică din România, Slovacia, Polonia, Ungaria și Republica Moldova.

Operatorul de rețea Ukrenergo a adăugat că asistența de urgență din Uniunea Europeană a început deja să fie furnizată încă de la miezul nopții și pe parcusul dimineții, adăugând că întreruperi în aprovizionarea cu electricitate a consumatorilor industriali sunt așteptate în cursul serii. "Restricționarea consumului este o măsură necesară pentru a menține stabilitatea sistemului energetic după cel de-al cincilea atac cu rachete asupra centralelor din acest an", a anunțat operatorul.

Atacurile rusești cu rachete și drone asupra sectorului energetic ucrainean s-au intensificat începând din luna martie, astfel că autoritățile ucrainene au fost forțate să impună întreruperi de urgență în furnizarea energiei electrice în mai multe regiuni. Aceste atacuri au provocat sectorului pagube în valoare de peste un miliard de dolari, a estimat ministrul ucrainean al Energiei, Gherman Galușcenko.

Termocentralele și hidrocentralele precum și sistemul de transport al energiei au fost vizate de cea mai mare parte a loviturilor rusești, astfel că țara vecină a pierdut aproximativ 80% din capacitățile termocentralelor și a devenit din ce în ce mai dependentă de centralele nucleare, care produc aproximativ 50% din electricitatea din Ucraina.

Uniunea Europeană și Ucraina și-au legat rețelele de electricitate în luna martie 2022, la scurt timp după ce a început invazia rusească, ceea ce îi permite Ucrainei să primească electricitate în regim de urgență din Europa, în cazul în care atacurile militare provoacă pagube facilităților ucrainene. 

viewscnt
Afla mai multe despre
ucraina
energie