Turcia a crescut brusc prețurile la electricitate cu 50-100% pentru gospodării și companii și a majorat din nou costul gazelor naturale, accentuând tensiunile într-o economie care se confruntă cu o inflație deosebit de mare, transmite Reuters.

Autoritatea de reglementare a pieței energiei a anunțat că prețurile la electricitate au fost majorate cu aproximativ 50% pentru gospodăriile cu consum redus, și cu peste 100% pentru utilizatorii comerciali cu cerere mare, arată Hotnews.
3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Prețurile la gazele naturale au sărit cu 25% pentru uzul rezidențial și cu 50% pentru uzul industrial, a anunțat și distribuitorul național BOTAS.

Creșterea prețurilor a fost de 15% pentru gazul folosit la generarea de energie electrică.

Inflația anuală a lirei turcești a sărit peste 21% în noiembrie și se estimează că va depăși 30% pentru decembrie, după o prăbușire a monedei în ultimele luni, provocată de o serie de reduceri ale dobânzilor.