Șeful Lukoil, singura companie mare rusă care s-a opus războiului din Ucraina, a decedat după ce ar fi căzut de la fereastra unui spital din Moscova

Șeful Lukoil, singura companie mare rusă care s-a opus războiului din Ucraina, a decedat după ce ar fi căzut de la fereastra unui spital din Moscova
scris 1 sep 2022

Președintele Consiliului de Administrație al companiei ruse Lukoil, Ravil Maganov, a murit după ce ar fi căzut de la fereastra unui spital din Moscova, conform agenției Tass, care susține că este vorba despre o sinucidere.

Este ultimul dintr-o serie de decese bizare, unele părând sinucideri „la indigo”, ale unor influenți directori sau oameni de afaceri din Rusia, multe înregistrate după declanșarea războiului din Ucraina, scrie Hotnews.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO PROFIT NEWS TV România se vede mai aproape ca niciodată de Schengen. Președintele Investitorilor Spanioli anunță la ce să ne așteptăm: Mai rapid la vamă, cost de transport redus, spațiu de comerț extins. Dar lucrurile nu vor veni de la sine! CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV România se vede mai aproape ca niciodată de Schengen. Președintele Investitorilor Spanioli anunță la ce să ne așteptăm: Mai rapid la vamă, cost de transport redus, spațiu de comerț extins. Dar lucrurile nu vor veni de la sine!

Presa din Rusia scrie că Ravil Maganov, în vârstă de 68 de ani, era tratat într-o clădire de la etajul 6 al Spitalului Clinic Central din Moscova. Conform publicației financiare RBC din Rusia, acest spital se află în subordinea Administrației Prezidențiale.

Autoritățile au transmis că președintele Consiliului de Administrație al Lukoil a murit în urma impactului cu solul, după ce s-a aruncat de la etaj, scrie Tass.

El fusese internat cu infarct și era și sub tratament cu antidepresive, mai scrie agenția de presă rusă de stat.

Ravil Maganov avea 68 de ani. Din 1993, a lucrat în Lukoil în diferite funcții de conducere, fiind primul vicepreședinte executiv, și a supravegheat blocul de explorare și producție. În 2020, Consiliul de Administrație al Lukoil l-a numit pe Maganov președinte în locul lui Valery Greifer, care a murit în aprilie 2020.

La începutul lunii martie, la câteva zile după ce Rusia a declanșat războiul din Ucraina,Lukoil a cerut „încetarea rapidă a războiului", fiind singura mare companie națională care s-a opus invaziei rusești.

Cazul lui Maganov este ultimul dintr-o serie de decese bizare, unele părând sinucideri „la indigo”, ale unor influenți directori sau oameni de afaceri din Rusia, toate înregistrate după declanșarea războiului din Ucraina.

În luna mai, Poliția rusă a anunțat că a deschis un dosar penal legat de decesul lui Alexander Subbotin, un fost director al companiei petroliere de stat Lukoil care a fost găsit mort în subsolul unei case din regiunea Moscovei.

Anchetatorii declarau pentru agenția de presă a statului rus că vor face și o examinare toxicologică pentru prezența drogurilor în sângele lui Subbotin.

„O declarație despre pierderea cunoștinței ca urmare a unui infarct a fost primită la dispeceratul ambulanței în data de 8 mai. Medicul sosit la fața locului a declarat decesul lui Subbotin. În cazul decesului acestuia a fost deschis un dosar penal care este procesat de Ministerul Afacerilor Interne”, a declarat atunci un purtător de cuvânt al poliției ruse.

Trupul neînsuflețit al acestuia a fost găsit în pivnița unei case din Mîtișci, un oraș din regiunea Moscovei cu o populație de aproape 160.000 de locuitori.

Alexei Pindurin, proprietarul locuinței, le-a spus anchetatorilor că Subbotin ar fi ajuns la el într-o stare severă de intoxicație cu alcool și droguri. Cadavrul fostului director al Lukoil a fost găsit într-o cameră folosită pentru ritualuri voodoo jamaicane de Pindurin, care este poreclit „șamanul Magua” de localnici.

The Moscow Times nota că este posibil ca Subbotin să fi murit în timpul unei „sesiuni antimahmureală” cu Pindurin și soția sa, aceștia primind clienți în casa lor pentru a le oferi tratamente cu venin de la broaște otrăvitoare.

Primul caz din seria de decese suspecte care a atras atenția presei a fost cel al lui Vladislav Avaev, fost vicepreședinte al Gazprombank care a fost găsit mort într-un apartament din Moscova alături de soția și fiica sa minoră. Poliția rusă afirma pe 19 aprilie că Avaev și-ar fi ucis soția și fiica în urma unei dispute domestice, după care s-a sinucis.

Doar două zile mai târziu, presa spaniolă scria că Serghei Protosenia, vicepreședinte al gigantului rus Nov, a fost găsit mort la reședinția acestuia din Costa Brava din nord-estul Cataloniei. Bărbatul a fost găsit spânzurat, în timp ce soția și fiica sa au fost găsite și ele moarte în pat.

Presa a descoperit ulterior că, în afară de cei doi, cel puțin alți 3 directori și oameni de afaceri ruși s-ar fi sinucis de la sfârșitul lunii ianuarie.

La începutul lunii mai a fost descoperit mort și Andrei Krukowski, șeful stațiunii de ski ce aparține Gazprom, autoritățile ruse afirmând că acesta a alunecat pe o stâncă și a murit.

viewscnt
Afla mai multe despre
rusia
deces
lukoil