Cetățenii ruși continuă să-și vândă proprietățile în Bulgaria din cauza restricțiilor privind folosirea acestora după războiul din Ucraina și a sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană, potrivit Sega.bg, citat de Rador Radio România.
În primele nouă luni ale anului, ei au vândut imobile în valoare de 12,7 milioane de euro în Bulgaria, arată date ale Băncii Naționale a Bulgariei (BNB). Anul trecut, vânzările au fost de două ori mai mari, depășind 22 de milioane de euro.
Cetățenii ruși au început să se despartă de proprietățile lor din Bulgaria cu mult înainte de războiul din Ucraina - încă din 2018 -, din cauza problemelor legate de administrarea împrumuturilor pentru achiziționarea acestora.
Recent, Ministerul Justiției de la Sofia a oferit Parlamentului un raport privind proprietățile rusești din Bulgaria. Statisticile sunt însă incomplete, pentru că sunt păstrate de la sfârșitul anului 2018, iar înainte de aceasta nu a existat obligația de se menționa naționalitatea cumpărătorului în cartea funciară.
Potrivit datelor Agenției de Înregistrare, de la sfârșitul anului 2018 până la sfârșitul lunii august, 7.472 de proprietăți au fost listate cu proprietari cetățeni ruși ca persoane fizice sau juridice.
Cele mai multe dintre aceste locuințe sunt situate în regiunea Burgas - 5.298, iar 997 sunt în regiunea Varna. 17 proprietăți ale cetățenilor ruși sunt situate în regiunea Dobrici, iar 214 în capitala Sofia. Există 463 de astfel de proprietăți în Blagoevgrad, 96 în Plovdiv și 80 în Smolian.
Cu toate acestea, în realitate, numărul imobilelor deținute de cetățenii ruși, în principal de-a lungul coastei Mării Negre din Bulgaria, este de câteva ori mai mare.
CITEȘTE ȘI FOTO Grevă de avertisment în instituțiile subordonate Ministerului Muncii. Sindicaliștii, nemulțumiți de nivelul salariilor, condițiile de lucru, deficitul de personal, au întrerupt lucrul și au ieșit în fața instituțiilor O creștere a investițiilor străine directe
Totodată, Banca Națională a Bulgariei raportează 3,173 miliarde de euro (3,3% din PIB) investiții străine directe în țară în perioada ianuarie - septembrie 2023. Aceasta este cu aproape jumătate mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului 2022, când au fost raportate 2,138 miliarde de euro investiții străine directe.
Din datele BNB reiese clar că cea mai mare creștere a investițiilor străine directe este pe linia profitului reinvestit - din valoarea totală a capitalului străin atras de 3,173 miliarde euro, 2,604 miliarde euro sunt rezultatul profiturilor reinvestite. Aceasta este o veste bună, deoarece în anii anteriori sucursalele bulgare și-au transferat masiv profiturile către companiile-mamă.
Din investițiile de capital, care sunt un indicator al intenției investiționale pe termen lung, 411 milioane de euro au intrat în țară în primele nouă luni ale anului. Alte 157 de milioane de euro sunt sub formă de instrumente de datorie - adică împrumuturi pe care companiile-mamă din străinătate le acordă unităților lor din Bulgaria și sunt supuse returnării.
Cele mai mari fluxuri pozitive nete de investiții directe în țară în perioada ianuarie - septembrie 2023 sunt din Țările de Jos (691,6 milioane euro), Austria (288,9 milioane euro) și Elveția (246,4 milioane euro). Cele mai mari ieșiri de capital sunt raportate către Israel (15,6 milioane euro) și Rusia (15,5 milioane euro).