Rusia a testat cu succes o rachetă balistică intercontinentală cu propulsie nucleară

Rusia a testat cu succes o rachetă balistică intercontinentală cu propulsie nucleară

Sursa: News.ro

scris 5 nov 2023

Rusia a anunțat duminică că a testat cu succes o rachetă balistică intercontinentală capabilă să transporte focoase nucleare de pe un submarin nuclear de generația a patra. Lansarea rachetei Bulava, prima în aproximativ un an, are loc la scurt timp după ce Rusia și-a revocat ratificarea Tratatului de interzicere totală a testelor nucleare (CTBT), scrie Le Figaro.

"Noul submarin nuclear strategic Împăratul Alexandru al III-lea a lansat cu succes racheta balistică intercontinentală Bulava din Marea Albă", a anunțat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat, citat de News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Racheta și-a atins ținta, situată pe un teren de testare din peninsula Kamchatka, în Extremul Orient rus, "la ora prevăzută", a adăugat acesta.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, despre mitul sosiilor președintelui rus: Avem un singur Putin CITEȘTE ȘI Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, despre mitul sosiilor președintelui rus: Avem un singur Putin

Cu o rază de acțiune de 8.000 de kilometri și o lungime de 12 metri, Bulava (SS-NX-30 în clasificarea NATO) poate fi echipat cu zece focoase nucleare. Submarinul din clasa Borei, Împăratul Alexandru al III-lea, este echipat cu 16 rachete Bulava, potrivit armatei ruse.

De la începutul conflictului din Ucraina, în februarie 2022, președintele rus Vladimir Putin și-a schimbat părerea de mai multe ori în legătură cu utilizarea armelor nucleare, desfășurând arme nucleare tactice în Belarus, cel mai apropiat aliat al Moscovei, în vara anului 2023.

Joi, Vladimir Putin a promulgat o lege care revocă ratificarea de către Rusia a Tratatului de interzicere totală a testelor nucleare, pe fondul conflictului din Ucraina și al crizei cu Occidentul.

Deschis spre semnare în 1996 și ratificat de Rusia în 2000, tratatul nu a intrat niciodată în vigoare, însă, deoarece până în prezent a fost ratificat de prea puține dintre cele 44 de țări care dețineau instalații nucleare în momentul elaborării sale. Statele Unite nu l-au ratificat. Cu toate acestea, în pofida acestei revocări, Rusia intenționează să "continue să respecte moratoriul privind testele nucleare", a declarat vineri Ministerul rus de Externe.

viewscnt
Afla mai multe despre
rusia
racheta
balistică
nucleara