Noile sancțiuni americane nu vor opri Moscova să își atingă obiectivele în Ucraina, transmite un purtător de cuvânt al guvernului rus, după ce președintele american Donald Trump a amenințat că va impune noi sancțiuni financiare țării pentru a forța o încetare a focului, relatează CNN.
„Prima linie a postării este cea mai importantă. Timp de multe luni, SUA s-au concentrat pe victoria Ucrainei. Acum se recunoaște realitatea că poziția Ucrainei pe câmpul de luptă este proastă”, a declarat pentru CNN Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, ca răspuns la postarea lui Trump de pe rețelele sodiale, care începe prin a spune că Moscova „lovește” Ucraina, arată news.ro

16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
„Adevărul este că Ucraina a pierdut, pentru că au avut încredere și s-au bazat pe Casa Albă anterioară. În ceea ce privește noile sancțiuni, ne-am confruntat deja cu atât de multe sancțiuni și ele nu au împiedicat realizarea obiectivelor noastre”, a punctat Zaharova.
Postarea de vineri a președintelui american pe Truth Social a marcat o schimbare majoră de ton față de recentele sale declarații pro-Moscova, în special în urma incidentului de acum o săptămână din Biroul Oval în care Trump și vicepreședintele JD Vance l-au certat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski. De atunci, SUA au suspendat schimbul de informații și ajutorul militar pentru Ucraina.

„Pe baza faptului că Rusia lovește Ucraina pe câmpul de luptă chiar acum, iau în considerare cu fermitate sancțiuni bancare pe scară largă, sancțiuni și tarife asupra Rusiei până când se ajunge la o încetare a focului și la un ACORD FINAL DE PACE”, a scris vineri președintele SUA pe rețeaua sa Truth Social.
Criticat de mulți pentru atitudinea conciliantă pe care a adoptat-o față de Rusia după ce a revenit la Casa Albă, liderul american a transmis acum un mesaj amenințător.

„Pe baza faptului că Rusia pur și simplu «lovește» Ucraina pe câmpul de luptă în acest moment, iau în considerare cu tărie sancțiuni bancare, sancțiuni și taxe vamale la scară largă asupra Rusiei până când se va ajunge la o încetare a focului și la un acord de soluționare finală a păcii. Către Rusia și Ucraina, așezați-vă la masă chiar acum, înainte să fie prea târziu. Mulțumesc!”, a scris Donald Trump.
Președintele SUA a făcut o prioritate din încheierea războiului dezlănțuit de Rusia în Ucraina în februarie 2022, iar odată cu preluarea mandatului, al doilea pentru el la Casa Albă, a restabilit contactele între Washington și Moscova.
Reprezentanții administrației americane și partea rusă s-au întâlnit pentru discuții în Arabia Saudită, acolo unde emisarul lui Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, urmează să se întâlnească și cu partea ucraineană.

SUA a oprit fluxul de ajutoare militare pentru Ucraina, o decizie care include și furnizarea de informații secrete și care a fost luată după disputa pe care au avut-o Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă. „Se poate întoarce când este pregătit pentru pace”, afirma liderul american după dialogul aprins pe care l-a purtat cu omologul său ucrainean în Biroul Oval.
Prezent joi la Bruxelles pentru reuniunea extraordinară a Consiliului European, președintele Ucrainei le-a solicitat liderilor UE sprijin pentru a convinge Rusia să accepte un armistițiu parțial, care să ducă la oprirea atacurilor aeriene și navale efectuate cu arme cu rază lungă de acțiune, potrivit EFE, transmite Agerpres.

„Toată lumea trebuie să garanteze că Rusia, singurul motiv al acestui război, acceptă necesitatea de a-i pune capăt. Acest lucru poate fi demonstrat prin două forme de liniște: fără atacuri asupra sistemelor energetice și a altor infrastructuri civile, un armistițiu asupra utilizării rachetelor, bombelor și dronelor cu rază lungă de acțiune, și fără operațiuni militare în Marea Neagră”, a spus Volodimir Zelenski.
Reprezentanții Rusiei au exclus o eventuală încetare parțială a focului în Ucraina.

„Sunt necesare înțelegeri ferme cu privire la un acord final. Fără toate acestea, un soi de răgaz este absolut inacceptabil (…). Avem de-a face cu o dorință flagrantă de a asigura cu orice preț un răgaz pentru regimul muribund de la Kiev și de a preveni prăbușirea frontului”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe din Rusia, Maria Zaharova, citată de Reuters.
Ea susține că Ucraina ar „utiliza această pauză (…) pentru a-și consolida potențialul militar”.