Autoritățile bulgare din domeniul concurenței au blocat tranzacția prin care Eurohold urma să devină proprietarul activelor din Bulgaria ale grupului energetic ceh CEZ.
Eurohold Bulgaria, cea mai mare companie listată la bursă din țara vecină, prezentă pe piața românească prin intermediul asigurătorului Euroins, este interesată și de preluarea activelor CEZ din România, cum a anunțat anterior Profit.ro.
Comisia pentru Protecția Concurenței din Bulgaria a decis să nu permită preluarea activelor locale ale CEZ de către Eurohold deoarece "combinarea resurselor economice și a poziției de piață a celor două grupuri în sectoarele asigurărilor și electricității creează premisele pentru stabilirea sau întărirea poziției dominante".
Eurohold a ajuns la un acord privind achiziția operațiunilor bulgare ale grupului ceh de energie și utilități CEZ în luna iulie, valoarea tranzacției fiind de 335 milioane de euro.
Anterior, CEZ ajunsese la un acord privind vânzarea subsidiarelor din Bulgaria către compania locală Inercom, înțelegere care a dus la demisia ministrului Energiei din țara vecină. Comisia bulgară pentru Concurență a anunțat însă că interzice vânzarea operațiunilor CEZ către Inercom, spunând că tranzacția ar afecta negativ mediul concurențial și ar ridica îngrijorări cu privire la siguranța. Decizia a fost atacă în instanță de CEZ.
În România, CEZ a lansat oficial procesul de vânzare a activelor luna trecută, publicând și un anunț detaliat dedicat potențialilor investitori interesați, în Financial Times.
Potrivit reprezentanților CEZ, peste 20 de companii și-au exprimat interesul pentru preluarea subsidiarelor românești scoase la vânzare, respectiv Distributie Energie Oltenia, Ovidiu Development, Tomis Team, MW Team Invest, CEZ Vânzare, TMK Hydroenergy Power și CEZ România.
Grupul CEZ se numără printre principalii lideri de utilități integrate din România. Acesta deține una dintre cele mai mari companii de distribuție de energie (1,4 milioane portofoliu de clienți, 6 826 GWh de energie electrică livrată în 2018), cel mai mare parc eolian onshore din Europa, situat la Fântânele-Cogealac (capacitate instalată de 600 MW, producție de 1 105 GWh în 2018), sistemul hidroelectric din Reșița format din patru lacuri de acumulare și patru microhidrocentrale (capacitate instalată 22 MW în total, producție de 83 GWh în 2018) și furnizarea de energie electrică și gaze către clienții finali (vânzări de 3 425 GWh în 2018).națională.
Fondat în 1995, grupul bulgar Eurohold deține operațiuni concentrate în principal în domeniile servicii financiare nonbancare, leasing și vânzări auto și asigurări generale. Pe lângă Bulgaria, grupul este activ pe piețele din România, Grecia, Georgia, Polonia, Ucraina, Italia și Spania. Eurohold a intrat în România în 2007, prin achiziția companiei Asitrans Asigurări (în prezent Euroins România), prima incursiune a bulgarilor pe piețele internaționale.
În prima parte a acestui an, grupul bulgar a ajuns la un acord pentru preluarea subsidiarelor asigurătorului german ERGO din România, Cehia și Belarus.