Viceprim-ministrul Oleksei Kuleba a declarat că peste 3.200 de clădiri din capitală au rămas fără încălzire la sfârșitul serii de sâmbătă, față de 6.000 dimineața.
Temperaturile nocturne au oscilat în jurul valorii de -10 grade Celsius, scrie News.ro.
Peste 160 de echipe de urgență au acționat în capitală pentru a restabili încălzirea, a spus el. Echipele lucrau și în alte zone afectate, în principal în vestul și sudul Ucrainei.
Ministrul Energiei, Denis Shmyhal, a scris pe Telegram, după reuniunea zilnică a oficialilor dedicați energiei, că peste 800.000 de gospodării din Kiev erau încă fără energie electrică, la fel ca alte 400.000 din regiunea Cernihiv, la nord de capitală.
”În ceea ce privește energia electrică, atacurile constante ale inamicului împiedică, din păcate, stabilizarea situației”, a scris el.
Apartamentele multor locuitori erau deja înghețate din cauza întreruperii sistemului centralizat de distribuție a încălzirii din Kiev, în urma atacurilor anterioare.
Moscova a desfășurat atacurile în timp ce negocierile trilaterale, mediate de SUA, între Rusia și Ucraina au continuat pentru a doua zi consecutivă în Emiratele Arabe Unite, fiind ulterior suspendate fără niciun semn de compromis. Alte negocieri urmează să aibă loc în weekendul următor.
Prim-ministrul Iulia Svyrydenko a declarat că Rusia a vizat capitala și patru regiuni din nordul și estul țării.
”Restaurăm rapid instalațiile de producere a energiei electrice avariate, creștem importurile cât mai mult posibil și introducem noi capacități alternative”, a spus ea.
Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat că o persoană a fost ucisă în capitală și patru au fost rănite, trei dintre ele necesitând spitalizare, în timp ce peste 30 de persoane, inclusiv un copil, au fost rănite în al doilea oraș al Ucrainei, Harkov.
Klitschko a vizitat districtul cel mai grav afectat din Kiev, suburbia nord-estică Troyeshchyna, unde 600 de clădiri au rămas fără energie electrică, apă și căldură.
El a spus că locuitorilor vulnerabili li se oferă mâncare caldă și medicamente și că orașul pune la dispoziție adăposturi suplimentare încălzite, care vor funcționa non-stop în zonă.
Kievul a relaxat recent restricțiile militare impuse în timpul războiului, pentru a permite persoanelor care locuiesc în apartamente înghețate să se refugieze noaptea în corturi încălzite sau clădiri publice.
Rusia, care a bombardat rețeaua electrică a Ucrainei din noiembrie 2022, la nouă luni de la invazia sa pe scară largă, desfășoară în această iarnă cea mai intensă campanie de bombardament asupra instalațiilor energetice. Oamenii din toată Ucraina au rămas cu doar câteva ore de electricitate pe zi, unii fără căldură sau apă.
Forțele aeriene ucrainene au declarat că Rusia a lansat 375 de drone și 21 de rachete, inclusiv două dintre rachetele balistice Tsirkon, rar utilizate, în atacul său din timpul nopții de vineri spre sâmbătă.
Cerul deasupra Kievului a fost luminat de flashuri portocalii regulate, în timp ce apărarea aeriană a tras asupra rachetelor și dronelor care coborau asupra capitalei. Explozii puternice au răsunat în jurul clădirilor înalte ale orașului.
Tymur Tkachenko, șeful administrației militare din Kiev, a raportat atacuri în cel puțin patru districte. Printre clădirile avariate se număra și o unitate medicală.
Înainte de sâmbătă, Kievul suferise deja două atacuri masive în timpul nopții de la Anul Nou, care au întrerupt alimentarea cu energie electrică și încălzirea a sute de clădiri rezidențiale.
Echipele de urgență erau încă angajate în restabilirea serviciilor pentru locuitorii afectați de aceste atacuri, iar Klitschko a spus că multe dintre clădirile care au rămas fără încălzire sâmbătă abia recent au fost repuse în funcțiune.
În Harkov, o țintă frecventă situată la 30 km (18 mile) de granița cu Rusia și mult mai aproape de fronturile de luptă din est, primarul Ihor Terekhov a declarat că 25 de drone au lovit mai multe cartiere.
Pe Telegram, Terekhov a scris că dronele au lovit un cămin pentru persoane strămutate și două unități medicale, inclusiv o maternitate.


















