Orbán a vrut să cumpere un miliard de metri cubi de gaze naturale de la ruși, dar deocamdată a obținut doar 52 de milioane

Orbán a vrut să cumpere un miliard de metri cubi de gaze naturale de la ruși, dar deocamdată a obținut doar 52 de milioane
scris 15 aug 2022

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe și al Comerțului Exterior din Ungaria,Tamás Menczer, a informat cu satisfacție populația țării că Rusia furnizează Ungariei mai multe gaze naturale decât până acum, scrie ​444.hu.

Potrivit anunțului secretarului de stat, până la sfârșitul lunii august zilnic vor fi livrate dinspre Serbia o cantitate de gaze naturale mai mare cu 2,6 milioane de metri cubi față de ceea ce prevede contractul pe termen lung, intrat în vigoare din octombrie anul trecut. Această cantitate înseamnă 20 de zile de livrare suplimentară, respectiv înseamnă în total 52 de milioane de metri cubi de gaze. Secretarul de stat a scris pe pagina sa de Facebook că despre continuarea livrărilor de gaze în luna septembrie încă au loc negocieri (sau așa cum s-a exprimat "consultările sunt deja în curs", scrie Rador.

Urmărește-ne și pe Google News
Cât a găsit Antifrauda ca impozit neplătit după controlul banilor obținuți de YouTube-ri, dar și al veniturilor atrase prin Facebook, Instagram, Tik-Tok, anunțat de Profit.ro CITEȘTE ȘI Cât a găsit Antifrauda ca impozit neplătit după controlul banilor obținuți de YouTube-ri, dar și al veniturilor atrase prin Facebook, Instagram, Tik-Tok, anunțat de Profit.ro

În Ungaria, 52 de milioane de metri cubi de gaze naturale se consumă într-o zi de iarnă nu extrem de friguroasă

Așa cum și Tamás Menczer s-a referit în anunțul său, ministrul de externe, Péter Szijjártó, s-a deplasat, în luna iulie, la Moscova, cu scopul de a cumpăra gaze naturale, și în urma negocierilor începute atunci s-a reușit obținerea a 52 de milioane de metri cubi de gaze. Așadar, deocamdată atât a rezultat în urma acestei vizite în cadrul căreia Péter Szijjártó a asistat ca șef al diplomației unei țări membre NATO pentru ca omologul său rus să poată spune că ucrainenii își împușcau propriii oameni pentru ca apoi să de vina pe ruși pentru morți.

Cantitatea suplimentară de 52 de milioane de metri cubi de gaze, achiziționată până acum, înseamnă extrem de puțin, mai cu seamă dacă avem în vedere că premierul Viktor Orbán a vrut să cumpere în luna februarie a acestui an un miliard de metri cubi în plus anual de la Gazprom. În timpul ultimei călătorii a premierului ungar la Moscova, acesta a abordat acest subiect împreună cu președintele rus, Vladimir Putin, care a răspuns că vor ajunge la un acord în acest sens în luna aprilie – adică abia după alegerile din Ungaria. Numai că pe 24 februarie Rusia a lansat un război de amploare împotriva Ucrainei, astfel că încheierea acordului în aprilie nu a mai avut loc.

Ba mai mult, în această vară rușii au diminuat chiar și cantitatea de gaze naturale precontractate, livrate Ungariei. Conform acordului încheiat anul trecut pentru următorii 15 ani, rușii ar trebui să livreze 4,5 miliarde de metri cubi pe an, din care un miliard de metri cubi este transportat în Ungaria dinspre Austria. În momentul semnării acordului, gazul rusesc a ajuns în Austria din două direcții: prin Ucraina și Slovacia, respectiv dinspre Germania. Până în această vară, livrările de gaze pe ambele conducte au fost reduse semnificativ. Prin conducta de gaze ucraineano-slovacă, cunoscută drept "Rețeaua Frăția", sunt livrate cu 50% mai puțin gaze naturale decât se aștepta, iar prin gazoductul german (Nord Stream 1) cu 80% mai puțin. Rușii invocă dificultăți tehnice.

Dinspre Austria ajunge doar o treime din cantitatea zilnică de gaze naturale, contractate anul trecut de compania energetică ungară MVM cu Gazprom

Péter Szijjártó a încercat să aranjeze la Moscova ca volumul de gaze care nu mai vine din sud să fie completat de Gazprom, dar aceasta a fost refuzată deocamdată. Cu toate că Péter Szijjártó a discutat deja în acest sens cu ministrul de Externe Serghei Lavrov și cu ministrul Energiei, Alexander Novak. Cu alte cuvinte, sunt livrate mai puține gaze din Rusia către Ungaria, decât se aștepta Guvernul ungar pe baza contractului său.

Văzând lipsa de gaze naturale la nivelul Europei și incertitudinea livrărilor de gaze rusești, Guvernul ungar a decis în luna iulie că trebuie să achiziționeze alte 740 de milioane de metri cubi de gaze încă din acest an, și pentru asta a fost deschisă și o linie de credit de 1,85 miliarde de euro. Potrivit declarațiilor lui Péter Szijjártó, această cantitate poate fi achiziționată doar de la ruși și de aceea s-a deplasat la Moscova.

Există un acord ruso-ungar pentru 4,5 miliarde de metri cubi de gaze, cantitate pe care Viktor Orbán a vrut în februarie să o crească la 5,5 miliarde de metri cubi, dar nu a reușit

Conform situației actuale, Gazprom nu asigură nici măcar cantitatea de 4,5 miliarde de metri cubi de gaze, deoarece dinspre Austria s-a diminuat cantitatea de gaze livrată, iar rușii, invocând forță majoră, nu vor să compenseze deocamdată această pierdere.

Potrivit unor estimări ale portalului 444.hu, deficitul ar putea fi de 250-350 de milioane de metri cubi. (Până la sfârșitul lunii mai nu au fost probleme, partea proporțională a volumului de un miliard de metri cubi de gaze pe an dinspre Austria a fost livrată, însă de atunci această cantitate a scăzut mai întâi la jumătate și apoi la o treime).

În iulie, Guvernul ungar a încercat să cumpere alte 700 de milioane de metri cubi de gaze naturale, din care doar 52 de milioane de metri cubi au fost contractați cu Gazprom până la jumătatea lunii august. Aceasta ar putea acoperi doar cantitatea pe care rușii ar trebui să o furnizeze dinspre Austria în luna august pe baza contractului lor aflat în vigoare - dar nu o furnizează.

Tamás Menczer a declarat: "În pofida creșterii dramatice a prețului la gaze naturale, azi întrebarea nu este, în primul rând, cât costă gazele naturale, ci dacă va exista o cantitate necesară pentru perioada de iarnă". Această afirmație ar putea să se refere la faptul că cele 52 de milioane de metri cubi de gaze în plus, tocmai achiziționate, au fost scumpe, dar - potrivit afirmației - prețul nu mai contează. După negocierile de la Moscova chiar și Péter Szijjártó a afirmat că gazul rusesc nu este ieftin: "Azi prețul este stabilit de vânzător, iar cumpărătorul fie îl cumpără, fie nu".

viewscnt
Afla mai multe despre
gaze
rusia
ungaria