Oficial al Casei Albe: Turcia să renunțe la sistemul de rachete rusesc sau va suporta sancțiuni americane

Oficial al Casei Albe: Turcia să renunțe la sistemul de rachete rusesc sau va suporta sancțiuni americane
scris 11 nov 2019

Statele Unite sunt foarte nemulțumite de achiziția de către Turcia a sistemelor de rachete rusești și ar putea impune sancțiuni Ankarei dacă nu va renunța la acestea, a declarat, duminică, consilierul pentru securitate al Casei Albe Robert O’Brien, transmite Reuters.

”Turcia va simți impactul sancțiunilor respective”, a declarat O’Brien la emisiunea “Face the Nation” a CBS, referindu-se la sancțiunile prevăzute într-o lege numită Countering America’s Adversaries Through Sanctions Act (Combaterea Adversarilor Americii Prin Intermediul Sanțiunilor), care, în opinia sa, vor trece de Congres cu un sprijin bipartizan ”covârșitor”, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Prețul cărnii de porc în Bulgaria, la cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani CITEȘTE ȘI Prețul cărnii de porc în Bulgaria, la cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani

Comentariile sale au avut loc înaintea unei vizite a președintelui turc Tayyip Erdogan la Washington pe 13 noiembrie, pentru a se întâlni cu președintele american Donald Trump, pentru posibil discuții cruciale, în condițiile în care cei doi lideri au fost în contradicție în mai multe probleme.

Un motiv major de dezacord este achiziția de către Ankara a sistemului de rachete rusesc S-400, care, potrivit Washingtonului, este incompatibilă cu sistemele de apărare ale NATO și pune în pericol avioanele F-35 ale Lockheed Martin.

În pofida avertismentelor cu sancțiuni ale Statelor Unite, Turcia a început să primească primele livrările de sisteme S-40 în luna iulie.

Ca reacție, Washingtonul a eliminat Turcia din programul F-35, în care Ankara a fost producător și cumpărător. Deocamdată, SUA nu au impus sancțiuni Ankarei.

Turcia nu a activat încă bateriile S-400 pe care le-a primit, iar Washingtonul încă speră să își convingă aliatul că renunțe la sistemele rusești.

”Nu este loc în NATO pentru S-400. Nu este loc în NATO pentru achiziții militare rusești semnificative. Acesta este un mesaj pe care președintele îl va transmite  foarte clar lui Erdogan”, a spus O’Brien.

La începutul acestei luni, șeful Directoratului Industriei Apărării din Turcia a declarat că o a doua livrare de sisteme S-400 în Turcia ar putea fi amânată după termenul planificat 2020.

viewscnt
Afla mai multe despre
turcia
rachete rusia