Mii de manifestanți au cerut la Budapesta demisia premierului Viktor Orban

Mii de manifestanți au cerut la Budapesta demisia premierului Viktor Orban
scris 27 mar 2024

Mii de persoane au manifestat la Budapesta pentru a cere demisia premierului Viktor Orban, după difuzarea unei înregistrări audio care pretinde să dovedească implicarea unui membru al guvernului său într-un caz de corupție, transmite AFP.

Apelul la manifestație a fost lansat după difuzarea în cursul zilei a unei înregistrări de către Peter Magyar, avocat și fost colaborator al puterii naționaliste ungare, în prezent critic al unui guvern pe care îl acuză de corupție, scrie News.ro

Urmărește-ne și pe Google News
BYD anunță un profit record din mașini electrice. Planul Chinei CITEȘTE ȘI BYD anunță un profit record din mașini electrice. Planul Chinei

"Nu vom permite să fie înăbușit cel mai mare scandal politic și juridic din ultimii treizeci de ani", le-a spus acesta din urmă celor prezenți, solicitând și demisia procurorului general Peter Bolt.

Câteva mii de persoane s-au adunat mai întâi în fața Parchetului General, apoi manifestația a crescut pe măsură ce s-a deplasat spre o piață din apropierea Parlamentului.

Peter Magyar, care a fost căsătorit cu fostul ministru al justiției Judit Varga, a postat marți online o înregistrare audio de două minute în care două persoane discută despre o anchetă de corupție în care este implicat un fost adjunct al doamnei Varga.

Peter Magyar afirmă că este o conversație pe care a avut-o în ianuarie 2023 cu doamna Varga, soția lui la acea dată, în care ea îl implică pe un membru al cabinetului lui Viktor Orban, Antal Rogan, și pe echipa acestuia. "Dar da, s-au scos", a spus ea printre altele. El susține că aceasta este o dovadă a manipulării anchetei în cauză.

De ce a fost grevă la Carrefour România: Salariul primit de angajați CITEȘTE ȘI De ce a fost grevă la Carrefour România: Salariul primit de angajați

Judit Varga a răspuns la difuzarea videoclipului acuzându-l pe Peter Magyar că a constrâns-o să facă aceste declarații.

"A citit zvonuri în presă și, pentru că mă teroriza de zile întregi, i-am spus ce voia să spun, ca să scap", a afirmat ea pe Facebook.

Guvernul nu a reacționat pe fond la difuzarea acestei înregistrări, a cărei autenticitate AFP nu o poate verifica.

"O dispută domestică cu o femeie sub influență nu are nimic de-a face cu viața publică", s-a mulțumit să declare șeful de cabinet al lui Viktor Orban, Gergely Gulyas, într-o înregistrare video.

Peter Magyar respinge acuzațiile fostei sale soții și afirmă că a făcut înregistrarea după ce ea i-a descris "un guvern mafiot".

El susține că are și alte înregistrări care implică membri ai guvernului ungar.

viewscnt
Afla mai multe despre
viktor orban
coruptie