Autoritatea de concurență din Turcia a amendat compania-mamă a Facebook, Meta Platforms, cu 346,72 milioane de lire (18,63 milioane de dolari) pentru încălcarea legii concurenței, transmite Reuters.
Instituția a afirmat că Meta deține o poziție dominantă în serviciile de rețele sociale personale și publicitatea video online și a obstrucționat concurenții prin fuzionarea datelor colectate prin serviciile sale principale Facebook, Instagram și WhatsApp, scrie News.ro.
În 2021, autoritatea pentru concurență a lansat o investigație împotriva WhatsApp, apoi Facebook Inc, după ce aplicația de mesagerie și-a actualizat termenii și condițiile spunând că își rezervă dreptul proprietarului său, Facebook Inc și filialele sale, de a colecta date despre utilizatori, cum ar fi numere de telefon și locații, o schimbare care a fost implementată la nivel global.
Un purtător de cuvânt al Meta Platforms a declarat că compania nu este de acord cu concluziile investigațieii și va lua în considerare toate opțiunile.
”Actualizarea din 2021 nu le-a cerut utilizatorilor să fie de acord să permită Facebook să colecteze date despre utilizatori. A oferit informații mai clare și mai detaliate utilizatorilor noștri despre cum și de ce folosim datele”, a spus purtătorul de cuvânt, adăugând că nu au existat modificări în ceea ce privește partajarea datelor WhatsApp.
Autoritatea pentru concurență din Turcia a declarat că Meta trebuie să acționeze pentru a restabili concurența pe aceste piețe și să pregătească rapoarte anuale despre pașii pe care îi va lua în următorii cinci ani.
A spus că amenda se bazează pe veniturile companiei din 2021 și că compania ar putea obiecta la decizie în termen de 60 de zile.
Companiile care operează rețele de socializare au fost în centrul atenției în Turcia, care a adoptat săptămâna trecută o lege în baza căreia jurnaliștii și utilizatorii rețelelor sociale pot fi condamnați cu până la trei ani pentru răspândirea de materiale considerate ”dezinformare”.
Analiștii au spus că este puțin probabil ca companiile de social media să respecte în totalitate legea, care le cere să elimine astfel de materiale și să partajeze datele utilizatorilor cu autoritățile.