Compania MET Group, înregistrată în Elveția, fondată și condusă de un apropiat al premierului ungar Viktor Orban, prezentă pe piața românească de energie prin MET România Energy SA, unul dintre cei mai importanți furnizori și traderi locali de energie electrică și gaze naturale, a preluat un parc eolian din Bulgaria cu putere instalată de 60 MW, ca urmare a semnării unui acord de achiziție cu spaniolii de la Grupul Enhol.
Și subsidiara autohtonă a grupului MET este interesată să intre pe piața producătorilor de energie regenerabilă, fie prin achiziționarea unui parc eolian sau solar, fie prin începerea de la zero a unui proiect, a declarat în urmă cu 2 luni pentru Profit.ro, CEO-ul companiei, Florin Frunză.
Interesul grupului pentru energia regenerabilă din România fost reconfirmat de Florin Frunză acum, și cu ocazia anunțării noii achiziții din Bulgaria.
“MET România Energy urmărește, de asemenea, consolidarea prezenței pe piața locală prin unități de producție pe segmentul parcurilor eoliene și fotovoltaice. Aceasta ar răspunde strategiei de dezvoltare integrate a grupului. Sondăm oportunitățile din piață, mai ales în contextul unei prezențe regionale puternice a grupului pe segmentul eolian, în Bulgaria și Serbia”, a declarat Florin Frunză, director general MET România Energy.
MET Group a semnat pe 30 iulie un acord de cumpărare cu Grupul Enhol, o afacere de familie din Spania, specializată în producția de energie din surse regenerabile, pentru preluarea parcului eolian Suvorovo Wind Park, cu o putere instalată de 60 MW, localizat în vestul Bulgariei, în apropierea litoralului Mării Negre. Tranzacția va fi finalizată în trimestrul trei din 2021.
Puterea Suvorovo Wind Park reprezintă 8,5% din capacitatea totală eoliană din Bulgaria, parcul fiind format din 30 de turbine Gamesa G90, cu o capacitate de 2 MW fiecare. Parcul eolian funcționează din 2012 și a produs în medie circa 120 gigawați oră de energie electrică, asigurând astfel necesarul pentru alimentarea a aproximativ 38.000 de gospodării.
MET Group este deținut în proporție de 80% de către angajații săi. Anterior, controlul majoritar era exercitat de către Benjamin Lakatos, fondator al companiei. Lakatos este fost director al companiei petroliere naționale a Ungariei, MOL, și, potrivit presei maghiare, este un apropiat al premierului de la Budapesta, Viktor Orban. La finalul anului 2019, grupul industrial singaporez listat la Bursă Keppel Corporation, la care holdingul Temasek, deținut de Guvernul din Singapore, care are o participație de circa 20% din capital, pe care intenționează să și-o majoreze la peste 51%, a preluat 20% din acțiunile MET Group.
CITEȘTE ȘI Tranzacție - Electrica SA cumpără trei proiecte regenerabile de peste 200 MW de la "regele" suedez din Monaco al eolienelor româneștiSubsidiara din România a MET Group, MET România Energy SA, este unul dintre cei mai importanți furnizori și traderi locali de energie electrică și gaze naturale.
MET este prezentă prin subsidiare în 14 țări, pe 25 de piețe naționale de gaze și 22 hub-uri energetic internaționale. În 2020 MET Group a raportat venituri totale de 11,2 miliarde euro și un volum total de gaze tranzacționate de 71 miliarde metri cubi.