Jumătate de țară este sub alertă roșie din cauza incendiilor de vegetație care au izbucnit în mai multe regiuni. Este vizată și capitala Atena.
Aproximativ 40 de incendii de vegetație au izbucnit în toată Grecia, inclusiv în apropierea capitalei Atena. Acestea sunt alimentate de temperaturile foarte ridicate și de vremea secetoasă, care au determinat guvernul să emită alerte roșii în mai multe regiuni, arată Biziday.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Unul dintre incendiile majore a izbucnit în orașul Varnavas, la aproximativ 35 de kilometri nord de Atena, în regiunea Attica de Est. De asemenea, incendii majore au izbucnit și în Megara și Salonic.
Pe lângă acestea și alte zone au fost puse sub avertizare, din cauza vântului puternic care poate duce la extinderea focului. De la începutul verii sute de incendii au izbucnit în toată Grecia, în contextul în care lunile iunie și iulie au fost cele mai călduroase înregistrate până acum. Sute de pompieri cu autospeciale de stingere și elicoptere acționează constant pentru a stinge focul.