Guvernul polonez și-a stabilit obiectivul ca armata să instruiască 100.000 de voluntari în 2027 și inventariază adăposturile subterane

VECINI   
Guvernul polonez și-a stabilit obiectivul ca armata să instruiască 100.000 de voluntari în 2027 și inventariază adăposturile subterane

Premierul polonez Donald Tusk a declarat că guvernul său dorește să lanseze un nou program pentru a oferi pregătire militară voluntară începând de anul viitor, cu obiectivul de a instrui 100.000 de voluntari în 2027, în timp ce Ministerul de Interne a prezentat un proiect de actualizare a registrului adăposturilor din întreaga țară și de a introduce obligația ca toate clădirile publice să fie prevăzute cu un adăpost, relatează agențiile Reuters și EFE.

'Cel mai important lucru pentru noi este ca orice persoană interesată să poată participa la o astfel de instruire până în 2026. Este o sarcină dificilă, dar știu că este realizabilă', a spus Tusk înaintea unei ședințe de guvern.

Urmărește-ne și pe Google News
CCR: Legea privind pensiile militare este neconstituțională CITEȘTE ȘI CCR: Legea privind pensiile militare este neconstituțională

'În 2027 vom atinge capacitatea de a pregăti 100.000 de voluntari pe an (...) În afara armatei profesioniste și a Forței de Apărare Teritoriale, trebuie să construim de facto o armată de rezerviști, iar acțiunile noastre vor servi acestui scop', a indicat premierul liberal polonez, scrie Agerpres.

El a anunțat săptămâna trecută că dorește să pună în aplicare până la sfârșitul anului un sistem de instrucție militară pentru fiecare bărbat, ca pregătire pentru cazul unui război, și să retragă Polonia din tratatele internaționale de interzicere a minelor antipersonal și a munițiilor cu dispersie, pentru a crește capacitățile de apărare ale țării în contextul războiului din Ucraina.

Într-o declarație acordată presei joia trecută Bruxelles, unde a avut loc un summit european, premierul polonez a pledat pentru 'reluarea cursei înarmării' în fața Rusiei, susținând că Europa poate să câștige această confruntare. 'Europa trebuie să accepte această provocare, această cursă a înarmării. Și trebuie să o câștige', a indicat el. 'Europa ca un întreg este cu adevărat capabilă să câștige orice confruntare militară, financiară sau economică cu Rusia. Noi suntem pur și simplu mai puternici', a susținut Donald Tusk.

Mai mult, el a cerut creșterea bugetului Apărării la 5% din PIB, așa cum dorește președintele american Donald Trump, idee considerată nerealistă și nesustenabilă economic de majoritatea europenilor, cu excepția celor trei state baltice foste republici sovietice care se tem în continuare de Rusia. Polonia are deja un buget al Apărării mai mult decât dublu față de angajamentul de 2% din PIB asumat în cadrul NATO, alocând anul trecut Apărării 4,1% din PIB, iar anul acesta 4,7% din PIB, lansându-se într-un program costisitor de înarmare.

În cadrul acțiunilor de pregătire pentru un eventual război se înscrie și o decizie anunțată marți de Ministerul de Interne polonez pentru efectuarea unui inventar al adăposturilor subterane, împreună cu o dispoziție ca fiecare clădire publică având o suprafață de peste 2.500 de metri pătrați și unde se află cel puțin o sută de persoane să dispună de un astfel de adăpost, cu o capacitate de minim 50 de persoane.

FOTO&VIDEO Black Sea Oil&Gas anunță 1.000 de zile de când a livrat prima moleculă de gaz din Marea Neagră și explică cum lucrează CITEȘTE ȘI FOTO&VIDEO Black Sea Oil&Gas anunță 1.000 de zile de când a livrat prima moleculă de gaz din Marea Neagră și explică cum lucrează

În aprilie 2023, Corpul Național de Pompieri din Polonia a întocmit, la solicitarea Ministerului Apărării, un inventar al tuturor adăposturilor din țară, care a identificat spațiu pentru aproximativ 300.000 de persoane în adăposturi antiaeriene, plus adăposturi parțial protejate pentru 1,1 milioane de persoane și a atribuit cetățenilor polonezi 'locuri temporare de refugiu'. Aceștia pot folosi o aplicație de telefon mobil pentru a afla unde ar trebui să meargă în caz de război sau de urgență.

Totuși, un audit ulterior a pus la îndoială fiabilitatea acestor date care creează o 'falsă senzație de securitate', inventarul din 2023 considerând adăposturi inclusiv spații precum curți interioare, garaje private sau oficii ale poștei.

viewscnt
Afla mai multe despre
polonia
militari