În iunie 2022, cea mai mare bancă din Europa anunțase vânzarea întregii sale participații la subsidiara rusă, HSBC Bank, către Expobank. În schimb, Moscova a anunțat blocarea vânzărilor subsidiarelor băncilor străine, ca represalii pentru sancțiunile impuse propriilor creditori, iar orice tranzacție trebuie aprobată de Putin, potrivit Agerpres.

În decembrie, Expobank a fost sancționată de Statele Unite, ca parte a unor restricții mai ample, menite să sufoce sectorul energetic și pe cel financiar rusesc.
Occidentul a impus sancțiuni fără precedent sectorului bancar rusesc ca răspuns la invazia Ucrainei, blocând accesul marilor bănci rusești la sistemul global de plăți SWIFT și limitând capacitatea lor de a opera cu valută.