Presa din Rusia a descoperit că grupul Renault a înregistrat, la autoritățile ruse de protecție a brevetelor, designul celei de-a doua generații a modelului Dacia Duster. Planșele depuse de Renault în aceste zile arată fără echivoc ce model vor să protejeze francezii în Rusia.
Renault a înregistrat la FIPS, autoritatea echivalentă OSIM din Rusia, designul Dacia Duster 2, pe care în acest moment îl produce la Mioveni și îl vinde în Europa. Presa rusă speculează faptul că Renault și-ar pregăti deja revenirea pe piața din Rusia, cu această înregistrare, unde până acum Renault a vândut modelul Duster sub sigla franceză, dar sub forma primei generații. Aceasta a făcut obiectul unor discuții privind posibilitatea ca Lada și uzina pe care Renault a cedat-o rușilor să poată produce un model similar, dar cu marca rusească. De remarcat că designul brevetat pentru Rusia este cel regăsit pe faceliftul Duster, nu cel de la momentul lansării, în 2017.
Renault și-a înregistrat la oficiul de mărci și alte automobile, cum este cazul modelului Dacia Bigster. Designul înregistrat ar putea fi, de fapt, viitoarea generație Duster 3, despre care reprezentanții Renault au spus că vor fi destul de asemănătoare.
CITEȘTE ȘI VIDEO Teste comparative dure pentru Dacia Duster: Land Rover Discovery și Suzuki S-CrossDe asemenea, Renault a protejat în Rusia și designul lui Mobilize Duo, o mașină produsă sub marca diviziei de mobilitate a Renault.
Grupul Renault a încheiat acorduri de vânzare a activităților din Rusia, atât a acțiunilor deținute la Avtovaz, care produce mașinile Lada, cât și a uzinei Renault de lângă Moscova. Vânzarea s-a făcut pentru o rublă către diferite entități de stat rusești, contractele având însă clauze de răscumpărare în următorii cinci ani.