Fostul cancelar german Angela Merkel a încercat să încetinească aderarea Ucrainei la NATO

Fostul cancelar german Angela Merkel a încercat să încetinească aderarea Ucrainei la NATO
scris 21 nov 2024

Fostul cancelar german Angela Merkel a încercat să încetinească o apropiere rapidă a Ucrainei de NATO în timpul mandatului ei în fruntea guvernului, din cauza preocupărilor privind potențiale represalii militare din partea Rusiei, potrivit unor extrase din memoriile cancelarului publicate în avans de cotidianul Die Zeit, relatează dpa.

În cartea sa intitulată "Libertate. Memorii 1954-2021", care urmează să apară marțea viitoare, fosta lideră a Uniunii Creștin Democrate germane (CDU) reflectează asupra summitului-cheie al NATO de la București din 2008, când au fost discutate candidaturile Ucrainei și Georgiei.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Ciolacu, la semnarea celei mai scumpe achiziții din istoria Armatei Române - avioanele F-35: Cel mai important contract semnat după Revoluție de România CITEȘTE ȘI FOTO Ciolacu, la semnarea celei mai scumpe achiziții din istoria Armatei Române - avioanele F-35: Cel mai important contract semnat după Revoluție de România

Merkel recunoaște dorința puternică a țărilor din Europa centrală și de est de a adera la NATO rapid, explicând însă că, în opinia sa, integrarea de noi membri trebuie să sporească nu doar securitatea respectivelor state, ci și a NATO în ansamblu, scrie Agerpres.

Merkel își exprimă în special preocuparea în carte față de legăturile Ucrainei cu Rusia, în mod specific prezența Flotei ruse a Mării Negre, cu baza în peninsula ucraineană Crimeea, anexată ulterior ilegal de Rusia în 2014.

Ea mai scrie că niciun alt candidat anterior la NATO nu s-a confruntat cu o astfel de situație și că aceste complicații militare ar fi putut crea riscuri pentru Alianță.

În acel moment, Merkel a remarcat că doar o minoritate din populația Ucrainei susținea aderarea la NATO.

Fermierii ruși ar putea renunța la grâu pentru recolte mai profitabile CITEȘTE ȘI Fermierii ruși ar putea renunța la grâu pentru recolte mai profitabile

Abordarea lui Merkel față de Ucraina continuă să fie criticată la Kiev.

Angela Merkel discută de asemenea despre compromisul la care s-a ajuns în cele din urmă, dar cu costuri semnificative.

Fostul cancelar scrie că eșecul de a le oferi Ucrainei și Georgiei un plan clar de acțiune pentru aderare a reprezentat o lovitură pentru aspirațiile lor, în timp ce promisiunea generală a NATO privind viitoarea lor aderare a reprezentat o provocare directă la adresa intereselor ruse, ceea ce ea considera a fi o provocare față de președintele rus Vladimir Putin.

Cartea Angelei Merkel va fi publicată în peste 30 de țări.

Angela Merkel s-a aflat la cârma celei mai mari economii a Europei timp de 16 ani, între 2005 și 2021. A fost, totodată, prima femeie cancelar a Germaniei.

viewscnt
Afla mai multe despre
angela merkel
nato
ucraina