După intrarea Bulgariei și Croației în anticamera zonei euro, Fitch crede că este puțin probabil ca acestea să adere la zona euro înainte de 2024

După intrarea Bulgariei și Croației în anticamera zonei euro, Fitch crede că este puțin probabil ca acestea să adere la zona euro înainte de 2024
scris 17 iul 2020

Agenția de evaluare financiară Fitch Ratings a apreciat că alăturarea Bulgariei și Croației la ERM-2 reprezintă un punct de cotitură în drumul spre adoptarea monedei euro și, totodată, o evoluție pozitivă pentru ratingurile suverane ale celor două țări, atrăgând însă atenția că în prezent aceste potențiale beneficii sunt contrabalansate de riscurile generate de coronavirus.

În urmă cu o săptămână, Banca Centrală Europeană (BCE) a anunțat că Bulgaria și Croația au fost acceptate să se alăture ERM-2 (mecanismul ratelor de schimb - n. r.). Bulgaria și Croația vor trebui să petreacă cel puțin doi ani în ERM-2 înainte de a demara pregătirile practice pentru a se alătura zonei euro, un proces care durează un an în plus, deci cel mai devreme în 2023 cele două țări vor deveni state membre ale zonei euro, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News

Cu toate acestea, Fitch apreciază că "este puțin probabil" ca Bulgaria și Croația să adere la zona euro înainte de 2024.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
FOTO Presa bulgară a publicat fotografii din dormitorul premierului Borisov, în care acesta doarme lângă o armă și o grămadă de bani CITEȘTE ȘI FOTO Presa bulgară a publicat fotografii din dormitorul premierului Borisov, în care acesta doarme lângă o armă și o grămadă de bani

Potrivit agenției de evaluare, riscul ca perturbările provocate de pandemia de coronavirus să amâne intrarea celor două țări în ERM-2 nu s-au materializat, ceea ce demonstrează angajamentul Bulgariei și Croației față de dobândirea statutului de țară membră a zonei euro. Cu toate acestea, "este neclar când vor îndeplini Bulgaria și Croația criteriile de convergență la euro", precizează Fitch. Acest lucru se datorează, în parte, faptului că pandemia și măsurile de carantină asociate au înrăutățit perspectivele macroeconomice. Conform celor mai recente estimări ale Fitch, Croația va înregistra în acest an o contracție a Produsului Intern Brut de 8,4%, iar Bulgaria o contracție de 5,7%. Contracția PIB și măsurile fiscale vor face ca surplusurile bugetare din 2019 să se transforme în deficite în 2020, de 4% din PIB pentru Bulgaria și de 7% din PIB pentru Croația.

viewscnt
Afla mai multe despre
fitch
bulgaria
croatia
euro