Criza energetică de peste Prut: Cetățenii Republicii Moldova au scăpat azi de tăierea curentului, dar riscul persistă până la restabilirea interconexiunii de 400 kV cu România

Republica Moldova s-a confruntat cu perspectiva de a fi nevoită să recurgă în seara zilei de astăzi la întreruperi programate ale alimentării cu energie electrică, prin rotație, din cauza faptului că nu poate fi importată o cantitate suficientă din România, ca urmare a deconectării acum câteva zile a liniei de înaltă tensiune, de 400 kV, Isaccea-Vulcănești, avariată ca urmare a unui atac cu drone și rachete al Rusiei asupra sudului Ucrainei.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Criza energetică de peste Prut: Cetățenii Republicii Moldova au scăpat azi de tăierea curentului, dar riscul persistă până la restabilirea interconexiunii de 400 kV cu România

În cele din urmă, problema serii de astăzi a fost rezolvată, însă riscul va persista până la repunerea în funcțiune a liniei Isaccea Vulcănești.

″Astăzi, 27 martie 2026, a fost posibilă acoperirea comercială integrală a necesarului de consum de energie electrică al Republicii Moldova. Datorită efortului comun a S.A. Energocom, Ministerului Energiei, Moldelectrica, operatorii de sistem de transport din România și Ucraina, partenerii europeni și regionali, s-a reușit realocarea capacității comerciale necesare pentru a acoperi deficitul de consum pentru vârful orelor de seară și anume între 18:00–22:00.

În urma anunțului de ieri, privind insuficiența capacităților transfrontaliere (NTC) pentru ziua de azi, în această dimineață, a avut loc o ședință tehnică extraordinară de coordonare a operatorilor de sistem de transport implicați în exercițiu de realocare a NTC-ului pe IntraDay, în urma căreia s-au aplicat mecanisme de urgență pentru a evita deconectările din orele de vârf.

FOTO Fraudă cu politicieni și vedete TV pentru platforme fictive de investiții CITEȘTE ȘI FOTO Fraudă cu politicieni și vedete TV pentru platforme fictive de investiții

Astfel, astăzi a fost achiziționat un total de 11.649 MWh, dintre care 44,5% este energie locală (CET-uri și SER), circa 28,5% sunt contracte bilaterale provenite din import, iar aproape 27% sunt achiziționate pe platforme de tranzacționare de energie din țările vecine (România și Ucraina) prin licitații IntraDay (contracte cu livrare pe parcursul zilei de astăzi), utilizând mecanismul de realocare a capacității transfrontaliere.

Menționăm că situația rămâne una instabilă. Limitările tehnice la nivelul capacităților de import persistă. Prin urmare, riscurile de neacoperire comercială a consumului de energie în zilele următoare nu pot fi excluse. Zilnic sunt realizate estimări de consum și achizițiile necesare pentru ziua următoare, prin urmare orice măsură de consum responsabil luată de fiecare cetățean contribuie direct la menținerea echilibrului sistemului electroenergetic.

Îndemnăm cetățenii să manifeste maximă responsabilitate și să folosească rațional energia în orele de vârf 06:00-09:00 și 17:00-23:00, pentru a preveni deficitul de energie electrică″, a transmis Energocom, furnizorul și traderul de stat de peste Prut.

Primiți bani înapoi dacă nu ați avut căldură și apă caldă iarna, în apartamentul din București. Termoenergetica a început să deconteze facturile. Un bloc a primit deja înapoi 6.000 lei CITEȘTE ȘI Primiți bani înapoi dacă nu ați avut căldură și apă caldă iarna, în apartamentul din București. Termoenergetica a început să deconteze facturile. Un bloc a primit deja înapoi 6.000 lei

″Am reușit să depășim astăzi un moment dificil și, cu eforturi comune, să asigurăm Republica Moldova cu energie electrică. Este rezultatul economiilor făcute de cetățeni, companii și instituții, dar și al eforturilor conpaniilor energetice - Energocom, Moldelectrica, precum și al operatorilor sistemelor de transport din Ucraina, România, Slovacia, Ungaria și Polonia.

Astăzi a avut loc o ședință extraordinară cu reprezentanții companiilor din aceste țări, care a demonstrat încă odată cum solidaritatea partenerilor europeni ne ajută să depășim crizele energetice.

Le mulțumim pentru deschiderea manifestată partenerilor europeni, dar și cetățenilor noștri pentru responsabilitatea și consumul responsabil a energiei în orele de seară - ieri acesta a scăzut cu 3%. Încurajăm în continuare să nu folosim energie, dacă nu este necesar. Ministerul Energiei va continua să informeze zilnic despre starea sistemului energetic și vă rog să urmariți sursele oficiale de informare″, a spus și ministrul Energiei de la Chișinău, Dorin Junghietu.

Cea mai mare rafinărie a României reîncepe producția de carburanți, după ce a fost în revizie CITEȘTE ȘI Cea mai mare rafinărie a României reîncepe producția de carburanți, după ce a fost în revizie

Anterior, Energocom anunțase că, pentru ziua de vineri, 27 martie 2026, pe frontiera România – Republica Moldova nu a fost realocată suficientă capacitate (NTC) pentru a acoperi vârful de consum prognozat pentru orele de seară.

″La această etapă, se înregistrează un deficit comercial de energie electrică de 200–280 MWh pentru fiecare oră în intervalul 18:00–22:00, ceea ce reprezintă circa 25% din necesarul de consum pentru vârful de seară.

VIDEO Bolojan, companiilor americane: Taxa unică, pe componenta de salarizare, este un lucru care va rămâne și nu va fi modificată! CITEȘTE ȘI VIDEO Bolojan, companiilor americane: Taxa unică, pe componenta de salarizare, este un lucru care va rămâne și nu va fi modificată!

Reiterăm că mecanismul de realocare a capacităților transfrontaliere este unul complex, care presupune coordonarea de acțiuni concentrate între operatorii sistemelor de transport din Republica Moldova, România, Ucraina, Ungaria, Slovacia și Polonia.

În acest context, îndemnăm în continuare cetățenii să manifeste maximă responsabilitate și să utilizeze rațional energia electrică, în special în orele de consum ridicat, nu doar pentru a avea facturi mai mici, ci și pentru a contribui la menținerea echilibrului sistemului electroenergetic″, a transmis Energocom.

DECIZIE Guvernul mai face niște pași necesari pentru a plăti salariile restante de la Damen și Sidex CITEȘTE ȘI DECIZIE Guvernul mai face niște pași necesari pentru a plăti salariile restante de la Damen și Sidex

La rândul său, ministrul moldovean al Energiei, Dorin Junghietu, declarase la ProTV Moldova că, dacă deficitul prognozat nu va putea fi acoperit prin accesarea energiei de avarie, se va recurge la deconectări ″în evantai″, în special în orele de seară, când consumul atinge valori maxime.

Problema este că, din România, poate fi importată energie doar prin cele 4 linii de 110 kV, Huși-Cioara, Stânca-Costești, Țuțora-Ungheni și Fălciu-Gotești. Acestea nu pot însă transporta energie livrată în regim de avarie.

″Noi am reușit pentru datele 25-26 să aducem energie. Nu a fost accesată energie de avarie, dar după primele rezultate ale licitațiilor pentru ziua următoare, cifrele și capacitățile disponibile la moment nu arată foarte bine. În acest caz, se solicită energie de avarie.

Pe liniile de 110 kV, noi nu putem importa energie electrică de avarie. Simplu, nu au capacitate tehnică. Deci doar prin cea din Bălți (linia de 330 kV Bălți - CHE Dnestrovsk, de interconexiune cu Ucraina – n.r.). În cazul în care acest deficit nu va putea fi acoperit integral prin accesarea energiei de avarie, sau parțial, se va recurge la deconectări în evantai″, a spus Junghietu.

VIDEO Jocuri de noroc interzise într-un alt oraș din România. Mai mulți angajați ai unor săli de jocuri au protestat, acuzând municipalitatea că îi lasă fără loc de muncă CITEȘTE ȘI VIDEO Jocuri de noroc interzise într-un alt oraș din România. Mai mulți angajați ai unor săli de jocuri au protestat, acuzând municipalitatea că îi lasă fără loc de muncă

Autoritățile Republicii Moldova iau în calcul mai multe măsuri pentru a face față crizei energetice care se prefigurează peste Prut după scoaterea din funcțiune pe perioadă încă nedeterminată a liniei electrice aeriene (LEA) de 400 kV Isaccea-Vulcănești, principalul traseu prin care Moldova importa energie electrică din România, cea mai importantă sursă de aprovizionare a țării vecine. 

Republica Moldova a decretat stare de urgență energetică, după ce linia, care traversează și teritoriul ucrainean, a fost avariată grav, ca urmare a atacurilor Rusiei împotriva Ucrainei.

Potrivit autorităților moldovene, ″un calcul preliminar arată că pierderile cauzate de sistarea livrării energiei electrice pentru o oră ar produce un impact negativ asupra PIB-ului de circa 0,02%″, însă, ″din cauza incertitudinilor majore și a numărului mare de necunoscute care încă planează asupra modalității de reacție a economiei, acest nivel poate fi perceput ca limita inferioară a impactului, care include doar efectele directe″.

FOTO RMN-ul Spitalului Găești, pus în funcțiune după ce a stat trei ani în depozit pentru că nu încăpea pe ușă CITEȘTE ȘI FOTO RMN-ul Spitalului Găești, pus în funcțiune după ce a stat trei ani în depozit pentru că nu încăpea pe ușă

″Toate acestea nu sunt accidente, ci acțiuni deliberate ale Rusiei de a slăbi și a lăsa Moldova în întuneric. Însă noi am rezistat de fiecare dată. Acționăm pentru a ne proteja cetățenii și sunt sigură că vom trece și peste aceste provocări. Instituțiile statului vor interveni cu măsurile necesare în următoarea perioadă. Sistemul funcționează, dar este sub o presiune enormă.

Dragi cetățeni, acum e nevoie să fim solidari, să înțelegem seriozitatea situației, să fim rezistenți. Să economisim, să distribuim mesajele din surse oficiale, să fim uniți, să fim demni. Chiar dacă Rusia ne vrea slabi, depinde de noi să rămânem puternici și să ținem Moldovă demnă″, a declarat președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

VIDEO Trenul metropolitan din Cluj-Napoca a intrat într-o etapă decisivă, spune Boc CITEȘTE ȘI VIDEO Trenul metropolitan din Cluj-Napoca a intrat într-o etapă decisivă, spune Boc

″(...) la data de 23 martie 2026, ora 19:15 a fost declanșată linia electrică 400 kV Vulcănești - Isaccea, iar procedurile de Reanclanșare Automată a Rezervei (RAR) - repunere în funcție, inclusiv repetate, nu au reușit, ceea ce a indicat despre existența unui scurt circuit între conductoarele liniei electrice. Prin urmare, fluxurile de energie electrică în direcția România-Republica Moldova au ajuns la 0 MW, astfel încât acoperirea consumului s-a realizat prin fluxuri/importuri din sistemul electroenergetic al Ucrainei. (...)

Urmare a inspectării vizuale a traseului liniei electrice aeriene, de comun cu operatorii sistemelor de transport de energie electrică din România și Ucraina, Moldelectrica a comunicat că, pe teritoriul Republicii Moldova și României nu au fost identificate neconformități, iar pe teritoriul Ucrainei au fost depistate defecțiuni tehnice la elementele de susținere a conductoarelor electrice și a lanțurilor izolatoare.

Remedierea acestora necesită intervenții tehnice specializate și coordonare între operatorii de sistem implicați, nefiind comunicat un timp estimat de înlăturare defecțiunii

Întru menținerea aprovizionării cu energie electrică, în perioada imediat următoare, au fost întreprinse măsuri privind reconectarea liniei electrice aeriene 330 kV Bălți-Dnestrovsc, aflată în proces de mentenanță planificată. Totodată, de urgență au fost puse în funcțiune/operare cele 4 linii electrice aeriene 110 kV de interconexiune cu România în regim insularizat, măsuri prevăzute atât de procedurile interne ale Moldelectrica, cât și de Planul de Contingență în sectorul electroenergetic, prezentat de Ministerul Energiei în contextul stării de alertă instituite în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 81/2026.″, a transmis Executivul Republicii Moldova.

ULTIMA ORĂ Conflict mineri-jandarmi în fața Guvernului. Îmbrânceli și gaze lacrimogene FOTO CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Conflict mineri-jandarmi în fața Guvernului. Îmbrânceli și gaze lacrimogene FOTO

Printre măsurile avute în vedere se numără ″analiza fezabilității liniilor electrice subacvatice″, potrivit unui document guvernamental de la Chișinău, analizat de Profit.ro.

Toate liniile de interconexiune existente, respectiv Isaccea-Vulcănești (deconectată) și cele de 110 kV funcționale Huși-Cioara, Stânca-Costești, Țuțora-Ungheni și Fălciu-Gotești, sunt aeriene și traversează râul Prut.

Nereguli noi la firmele din Realitatea TV, anunțate de ANAF CITEȘTE ȘI Nereguli noi la firmele din Realitatea TV, anunțate de ANAF

Alte măsuri luate în considerare sunt:

- implementarea procedurilor de achiziții publice în regim de urgență pentru energie și resurse energetice, inclusiv echipamente necesare reparării infrastructurii energetice;

- elaborarea unui grafic de deconectări controlate (″în evantai″), estimate la 2-3 ore zilnic, pentru menținerea stabilității sistemului;

- asigurarea stocurilor necesare de motorină pentru generatoarele instituțiilor vitale (spitale, centre de dializă, școli);

- urgentarea proiectelor în implementare pentru interconectarea energetică cu România;

- impunerea obligativității pentru anumiți operatori economici de a limita furnizarea de bunuri și servicii sau de a furniza bunuri și servicii în anumite cantități sau limite sau respectând anumite condiții speciale, inclusiv în ceea ce privește importul sau exportul către populație sau autoritățile și instituțiile publice, dacă acest lucru este necesar pentru a limita ori a lichida efectele crizei;

- coordonarea activității mijloacelor de informare în masă privind: a) informarea populației despre cauzele și proporțiile situației de urgență, despre măsurile întreprinse pentru prevenirea pericolului, lichidarea urmărilor acestei situații și protecția populației; b) familiarizarea populației cu regulile de comportament în timpul situației de urgență; c) introducerea unor reguli speciale de utilizare a mijloacelor de telecomunicații.

VIDEO Umbrărescu aduce la viață Oțelu Roșu - finalizează acum stația de betoane CITEȘTE ȘI VIDEO Umbrărescu aduce la viață Oțelu Roșu - finalizează acum stația de betoane

″Indisponibilitatea LEA 400 kV Vulcănești - Isaccea generează un impact imediat și sever asupra echilibrului producție - consum, conducând la apariția unui deficit care poate fi compensat parțial prin aplicarea unor măsuri cum ar fi activarea surselor interne disponibile și importul prin alte interconexiuni existente. În aceste condiții, capacitatea de import se reduce semnificativ, fiind limitată la liniile de 110 kV activate în regim insular, care pot asigura doar o cantitate de aproximativ 100 MW, insuficientă pentru acoperirea necesarului național.

Deconectarea acestui segment de rețea vine cu următoarele riscuri de securitate și dezvoltare în avalanșă a incidentului: - Suprasarcina LEA 110 kV Vulcănești - Bolgrad 1, 2, 3; - Suprasarcina LEA 110 kV Vulcănești - Congaz;. - Tensiuni extrem de joase (circa 90 kV, în rețeaua 110 kV din regiunea stației Vulcănești), cu riscuri de instabilitate urmare a tensiunilor scăzute. În același timp, procesul de restabilire a liniei electrice aeriene este caracterizat de un grad ridicat de incertitudine, având în vedere că traseul acesteia traversează teritoriul Ucrainei, iar intervențiile depind de cooperarea operatorilor, precum și de condițiile din teren. (...)

Totodată, informația accesibilă în spațiul public și confirmată de autoritățile ucrainene, (...) la data de 23 martie 2026, urmare a atacului masiv cu drone din regiune, indică o probabilitate ridicată ca infrastructura energetică aflată pe teritoriul Ucrainei, și care este critică pentru Republica Moldova, să fie ținta unor atacuri iminente similare″, se menționează în document.

FOTO \ CITEȘTE ȘI FOTO "Parcagiii de ocazie" din București, asaltați cu amenzi de Poliția Locală

Acolo se mai precizează că, urmare declarării stării de urgență, va putea fi dispusă maximizarea utilizării capacităților interne de producere, prin solicitarea funcționării la capacitate maximă a tuturor unităților de generare disponibile, inclusiv a celor care pot utiliza combustibili alternativi, în vederea creșterii rezervelor tehnologice ale sistemului.

″În vederea menținerii stabilității sistemului, OST (Moldelectrica – n.r.) poate aplica limitări sau anulări ale capacităților comerciale de interconectare, precum și suspendarea tranzacțiilor de export, pentru a prioritiza alimentarea consumului intern și a reduce fluxurile necontrolate. În situații de dezechilibru sever, în regim operativ se va recurge la aplicarea mecanismelor de echilibrare a sistemului disponibile, ca măsură de ultimă instanță pentru menținerea echilibrului sistemului, deși aceasta implică costuri semnificative și riscuri operaționale, însă menținerea viabilității și funcționalității sistemului este prioritară în asemenea situații.

În cazul în care după aplicarea tuturor măsurilor disponibile, deficitul de energie electrică va persista, Moldelectrica, de comun cu operatorii sistemelor de distribuție, vor fi în situația de a recurge la aplicarea Normativului de deconectari manuale ale consumatorilor finali în vigoare. Această măsură are rolul de a preveni colapsul total al sistemului, cu deteriorarea componentelor acestuia și de a menține funcționarea obiectivelor critice a economiei naționale, asigurarea unui nivel de protecție socială și securitate a statului.

Suplimentar, operatorii de sistem vor asigura anularea sau amânarea lucrărilor de mentenanță planificate pe alte segmente importante de rețea, pentru a menține în exploatare toate echipamentele disponibile și a maximiza capacitatea rețelelor electrice″, se mai arată în document.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2592 +0.0036+0.07 %
1 USD4.5281 +0.0139+0.31 %
1 GBP6.0899 +0.0102+0.17 %
1 CHF5.7371 -0.0061-0.11 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite