Carrefour revine pe piața din Bulgaria, după o pauză de șapte ani, printr-un acord de subfrancizare cu retailerul local Parkmart Holding, fondat de antreprenorul Dobromir Andonov.
Carrefour și francizatul său grec, Retail & More, au planuri pentru a restabili marca Carrefour în Bulgaria. Strategia include rebranduirea a 20 de magazine Parkmart din Sofia și alte orașe mari în următoarele luni.
În paralel, Carrefour și Retail & More poartă negocieri și cu alți retaileri bulgari în vederea subfrancizării brandului.
CITEȘTE ȘI "Beți apă!", recomandă ministrul Sănătății din Croația, după ce șase persoane s-ar fi intoxicat cu sucuri produse de Coca-Cola. Compania a retras de la vânzare loturi a două băuturi răcoritoareExtinderea în Bulgaria se aliniază cu obiectivul Carrefour de a intra pe zece noi piețe de franciză până în 2026.
Carrefour a intrat în Bulgaria în 2009, prin intermediul KMB, o subsidiară a fostului său francizat din Grecia, grupul Marinopoulos. Afacerea a dat faliment în 2016, după o încercare eșuată de fuziune cu lanțul bulgar de supermarketuri Piccadilly. KMB acumulase pierderi de 100 milioane de euro (183 milioane leva) din 2011 și până în 2016.
Retail & More, o filială a grupului grec AVE, a fost înființată în 2021. Compania a preluat master franciza Carrefour în Grecia, vizând deschiderea a 50 de magazine sub brandul Carrefour până la finele acestui an.
Carrefour s-a extins recent și în România, prin preluarea magazinelor Cora.
CITEȘTE ȘI Ungaria pregătește o instituție care să investigheze activitățile care amenință suveranitatea țăriiGrupul francez a raportat vânzări de 706 milioane de euro (TVA inclus) în România în trimestrul al treilea, în creștere cu 4,5% în termeni comparabili față de perioada similară din 2022. În primele nouă luni, vânzările au crescut cu 7,9% în termeni comparabili, până la 2,032 miliarde de euro.
La nivel internațional, vânzările Carrefour s-au ridicat la 23,63 miliarde de euro în trimestrul al treilea, sub estimările analiștilor, “într-un context de presiune continuă asupra puterii de cumpărare a clienților”, potrivit companiei.
Carrefour operează o rețea de circa 12.000 de magazine în Europa, din care aproape jumătate în Franța, fiind cel mai mare retailer din sectorul alimentar de pe continent și al doilea din lume, cu 14.719 de magazine în total la finele lunii septembrie.
În România, grupul deține peste 400 de magazine.