Mai multe explozii au avut loc duminică dimineața devreme în cartierul Șevchenkivskiy din capitala ucraineană Kiev, a declarat primarul orașului, Vitali Klitschko, pe Telegram.
Nu au existat informații imediate cu privire la cauza exploziilor sau la victime. „Echipaje de ambulanță și salvatori trimiși la fața locului. Informații mai detaliate – mai târziu”, a spus Klitschko, citat de The Guardian.
„Locuitorii sunt salvați și evacuați din două clădiri”, scrie News.ro.
Cartierul istoric, unul dintre cele mai centrale din Kiev, găzduiește un grup de universități, restaurante și galerii de artă.
Corespondentul The Guardian, Lorenzo Tondo, a scris pe Twitter:
"Tocmai ce am ajuns în Kiev cu trenul și când am ieșit din gară, orașul a fost lovit de patru raiduri de rachetă”.
Exploziile au avut loc în jurul orei 6.30 (3.30 GMT), la jumătate de oră după declanșarea sirenelor antiaeriene în capitală, care nu a fost lovită de bombardamente rusești de aproape trei săptămâni.
Patru explozii au fost auzite la Kiev, care au atins un complex rezidențial din apropierea centrului capitalei și au provocat un incendiu și un important nor de fum gri, relatează și AFP.
”În urma unui bombardament inamic, un incendiu a izbucnit într-un imobil de nouă etaje”, anunță într-o postare pe Telegram serviciul de stat pentru situații de urgență.
”Potrivit unor date preliminare, o persoană a fost rănită”, precizează serviciul.
O echipă AFP care s-a dus la fața locului a văzut ultimele trei etaje ale imobilului în flăcări și casa scării complet distrusă.
Numeroși locuitori se aflau lângă imobil, mulți plângând. O femeie era îmbrăcată într-un halat de baie.
Deflagrațiile au avut loc către ora locală 6.30 (și ora României), la o jumătate de oră după declanșarea sirenelor de alertă antiaeriană în Kiev, care nu a mai fost atins de bombardamente rusești de aproape trei săptămâni.
”O rachetă a fost doborâtă de apărarea antiaeriană în regiunea Kiev, iar fragmentele acesteia au căzut într-un sat”, a anunțat într-o postare pe Telegram guvernatorul regiunii Kiev Oleksii Kuleba, care a anunțat că ”inamicul a lovit capitala”.
”Ambulanțe și salvatori se află la fața locului. În două imobile, salvarea și evacuarea locuitorilor sunt în curs”, a anunțat primarul Kievului Vitali Kliciko.
Două persoane au fost transportate la spital, iar operațiuni de căutare și salvare continuau, a anunțat Kliciko, apreciind că ar mau putea fi încă prinși oameni sub dărâmături într-o clădire rezidențială din districtul Șevcenkivskii.
În acest cartier istoric, unul dintre cele mai centrale din Kiev, se află universități, restaurante și galerii de artă.
Un deputat ucrainean, Oleksii Goncearenko, a anunțat că 14 rachete au fost trase către Kiev și regiunea capitalei.
”A treia oară cad aici. M-am trszit la prima explozie, m-am dus în balcon și am văzut rachete căzând și am auzit o explozie uriașă. Totul a vibrat”, a declarat AFP Iuri, un locuitor în vârstă de 38 de ani.