Atena este campioana turismului din Grecia anul acesta, sosirile internaționale de până acum fiind cu 9% mai ridicate decât în 2019, când s-a înregistrat cea mai bună performanță, informează publicația Ekathimerini.
Conform informațiilor obținute de Ekathimerini, locurile disponibile ale companiilor aeriene pentru zborurile către Atena în noiembrie și decembrie sunt cu 10%, respectiv, 20% mai ridicate față de 2022 și cu peste 10% mai ridicate comparativ cu 2019, înaintea pandemiei, scrie Agerpres.
Capitala Greciei a devenit ea însăși o destinație, zeci de mii de turiști fiind pe străzile orașului sau pe plajele de la Attica. Creșterea numărului de turiști vine pe fondul dezvoltării infrastructurii în regiune, al creșterii numărului de hoteluri și al disponibilității spațiilor de închiriat pe termen scurt.
De asemenea, Atena rămâne competitivă din punct de vedere al prețurilor față de alte capitale de la Marea Mediterană, cum ar fi Roma, au explicat hotelierii din Capitala Greciei. Costul per noapte rămâne mai scăzut chiar dacă în medie a crescut cu 30% față de 2019 iar la hotelurile de cinci stele s-a înregistrat un avans de peste 100%.
Numărul de pasageri pe aeroportul din Atena a ajuns la trei milioane în septembrie, o creștere de 16,3% față de nivelul din 2022 și de 11,8% comparativ cu 2019.
În total, în primele nouă luni din 2023 au fost 21,68 milioane pasageri, o creștere de 25,7% față de nivelul din 2022 și de 8,6% comparativ cu 2019.
Conform unui studiu publicat recent, Banca Centrală a Greciei estimează în acest an venituri din turism de 21 miliarde de euro, un avans de 15,6% față de 2019 (când s-au realizat venituri de 18,17 miliarde de euro) și de 19,1% comparativ cu 2022 (când s-au realizat venituri de 17,63 miliarde de euro). Prețurile mai ridicate din acest an au compensat ușor declin al numărului nopților petrecute în unitățile de cazare turistică.