Banca centrală a Poloniei a majorat dobânda cheie pentru a treia oară în trei luni, cu 0,5 puncte procentuale, la 1,75%, din cauza inflației ridicate

Banca centrală a Poloniei a majorat dobânda cheie pentru a treia oară în trei luni, cu 0,5 puncte procentuale, la 1,75%, din cauza inflației ridicate
scris 9 dec 2021

Banca centrală a Poloniei a majorat dobânda cheie pentru a treia oară în trei luni, cu 0,5 puncte procentuale, la 1,75%, din cauza celei mai ridicate inflații din ultimele două decenii, transmite Reuters.

Lipsa forței de muncă și redresarea puternică a economiei după declinul provocat de pandemia de Covid-19 s-au combinat cu factori externi cum ar fi perturbările din lanțurile de aprovizionare și creșterea costului energiei, pentru a provoca în Europa Centrală și de Est unele dintre cele mai mari rate ale inflației din Europa, sporind presiunile asupra băncilor centrale, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
PROFIT NEWS TV Dragoș Anastasiu, despre taxa de solidaritate: Adică tot pe cei care produc punem biciul? CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Dragoș Anastasiu, despre taxa de solidaritate: Adică tot pe cei care produc punem biciul?

”Analiza consiliului referitoare la amploarea înăspririi politicii monetare necesare...va lua în considerare informațiile care vor veni, referitoare la inflație și creșterea economică, inclusiv situația de pe piața muncii”, a anunțat banca centrală într-un comunicat.

Analiști se așteaptă ca majorările de dobânzi să continue în lunile următoare, scrie News.ro.

”Ciclul înăspririi politicii va continua pe parcursul primului trimestru al anului viitor, considerăm că consiliul de politică monetară va crește dobânzilor la cel puțin 3%”, a spus Jakub Rybacki, analist la Institutul Polonez pentru Economie.

Banca Națională a Poloniei a majorat rata principală a dobânzii cu 0,75 puncte procentuale în noiembrie, peste așteptări, dar a fost criticată de unii analiști că a început să crească dobânzile mai tîrziu decât alte bănci centrale.

Banca Națională a Cehiei a fost cea mai agresivă din Europa Centrală, mărind dobânzile începând din iunie, inclusiv cu 1,25 puncte procentuale în noiembrie, cea mai mare majorare începând din 1997.

În Ungaria, banca centrală a mărit dobânda la depozitele pe o săptămână la o licitație săptămânală de joi, aceasta fiind a cincea creștere în mai puțin de trei săptămâni.

Inflația din Polonia a atins 7,7% în noiembrie, potrivit unei estimări semnal a biroului de statistică, iar guvernul a anunțat ”un scut anti-inflație”, constând în reduceri de taxe și susținere financiară pentru persoanele vulnerabile.

Analiștii intervievați de Reuters au anticipat că banca centrală va majora miercuri dobânda cheie la 1,75%.

viewscnt
Afla mai multe despre
polonia
dobanda
banca centrala