Balcanii! De obicei începem cu o maximă despre care credem că a fost spusă de Winston Churchill: „Balcanii produc mai multă istorie decât pot consuma”**. Apoi ne amintim de Balcanii anilor 1990. La acea vreme, pentru a exorciza răul pe care acest termen l-a adus în memoria noastră colectivă, am redenumit regiunea drept „Europa de Sud-Est”. Unele state care au apărut din vechea Iugoslavie au descoperit atunci că aparțin Europei Centrale. Ulterior, Uniunea Europeană a vorbit despre „Balcanii de Vest” (Albania, Macedonia de Nord, Bosnia, Muntenegru și Serbia – cu Kosovo).
Aceste țări reprezintă partea cea mai problematică a regiunii noastre. La suprafață este ceea ce vedem: alegeri la Skopje cu înfrângerea zdrobitoare a partidului socialist și ascensiunea naționalismului partidului VMRO; tensiune în Kosovo cu municipalitățile sârbești; blocajul din Bosnia și Herțegovina care are nevoie de o groază de instituții pentru ca cele trei etnii ale țării să funcționeze împreună. Dincolo de ce se vede la suprafață, însă, există rivalități intense și puternice, potrivit Rador Radio România.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În primul rând, avem îngrijorarea Occidentului din cauza influenței Rusiei în Balcani. Moscova a exercitat întotdeauna o atracție aparte asupra popoarelor din regiune. În timpul stăpânirii otomane târzii, Rusia a fost imperiul ortodox care îl amenința pe sultan și care i-a smuls teritorii la Marea Neagră. „Am auzit o voce venind dinspre urs…”, cum spunea ieromonahul Agathangelos în prezicerile sale din 1750, preconizând mântuirea grecilor cu ajutorul „neamului blond”. De la mijlocul secolului al XIX-lea mișcarea panslavismului a fost cea care s-a adresat slavilor din regiune.
Imediat după 1945, a fost Uniunea Sovietică cea care a avut în sfera sa de influență aproape toată regiunea balcanică, fără Grecia. Replica Occidentului a venit la sfârșitul Războiului Rece. Am avut destrămarea Iugoslaviei și apoi intervenția NATO în Kosovo. Fără a reprezenta o prioritate economică pentru Occident, s-a urmărit asigurarea unui spațiu vital pentru SUA și Alianța Nord-Atlantică. A urmat aderarea majorității statelor balcanice la NATO. Astăzi rămân în afara alianței doar Serbia, Moldova și Bosnia (care are o strânsă cooperare cu NATO).
Cea mai edificatoare confruntare care demonstrează astăzi influența Rusiei în Balcani poate fi văzută în zona Bisericilor Ortodoxe din regiune (dar și din Orientul Mijlociu). De la recunoașterea autocefaliei pe care Patriarhia Ecumenică a acordat-o Bisericii Ortodoxe Ucrainene până la denumirea Arhiepiscopiei Ohridului, Bisericile Ortodoxe sunt divizate. Cu excepția Bisericii Ortodoxe din Albania, criteriul pentru poziția pe care fiecare o adoptă este gradul de influență exercitat de Patriarhia Moscovei.
Confruntarea Rusia-Occident afectează și conflictul dintre sârbi și albanezi, ambele națiuni sunt dominante în Balcanii de Vest și au conaționali care trăiesc în număr mare în afara statelor mamă, Serbia și Albania. Sârbii (din cauza limbii și religiei) nu au oferit până acum garanții că orientarea lor este către Occident. După invazia în Kosovo din 1999 vedem un naționalism albanez triumfător împotriva unui naționalism sârb umilit.
Un exemplu clasic este independența Kosovo, care a fost recunoscută de majoritatea statelor europene (cu excepția Greciei, Ciprului, Spaniei, României și Slovaciei). Dimpotrivă, sârbii încă luptă pentru recunoașterea drepturilor ca minoritate. Un alt exemplu relevant este cel al premierului albanez Edi Rama. În interiorul țării sale, manifestă trăsături de lider autoritar, precum Putin sau Erdogan, dar Occidentul îl tolerează pentru că prevalează antirusismul său fanatic și faptul că este mai „conciliant” decât prim-ministrul Kosovo, Albin Kurti, care reprezintă celălalt pol albanez.
O altă caracteristică a Balcanilor de Vest este declinul lor demografic. Tinerii își părăsesc în grabă țările. Ratele natalității se prăbușesc. Societățile îmbătrânesc. Cei care au rămas vorbesc despre o lipsă de speranță pentru un viitor mai bun. În acest mediu, crima organizată și corupția, care sunt de obicei strâns legate de guverne, găsesc un teren fertil. În același timp, cu ajutorul în principal al Turciei, în comunitățile albaneze și bosniace musulmane apare un islamism dur, necunoscut în trecut. Nu e întâmplător că un număr mare de luptători din Balcani au luptat în cadrul Statului Islamic.
În acest mediu suntem chemați să acționăm. Grecia ar putea avea o problemă cu Skopje în legătură acordul de la Prespa. Cu siguranță vor exista unele încălcări, dar conducerea de la Skopje va evita probabil să intre în confruntare directă cu Occidentul prin punerea la îndoială a acordului de la Prespa, prin care țara a fost extrasă din sfera influenței ruse (adoptarea numelui de Macedonia de Nord de către fosta republică iugoslavă a Macedoniei prin Acordul de la Prespa a deblocat veto-ul Greciei, ceea ce a permis aderarea țării la NATO n.trad.). Cu toate acestea, în afară de problema cu Skopje, crucial pentru Grecia este să aibă o opinie și propuneri pentru Balcanii de Vest. Trebuie să fie interesată de acest lucru mai mult decât orice altă țară din UE.
** În realitate, sunt cuvintele scriitorului britanic Munro (Saki) cu privire la Creta în 1911.
