Cancelarul austriac Karl Nehammer vrea efectuarea de teste ADN în cazul rudelor persoanelor care beneficiază de statut de refugiat în Austria pentru a reduce afluxul de imigranți în țară, relatează DPA.
Nehammer, un politician conservator, a anunțat o intensificare a utilizării testelor genetice pentru a dovedi relațiile de rudenie, arată Agerpres.
Verificările efectuate de experți în documente și de către oficiali în domeniul securității vor fi, de asemenea, înăsprite ca parte a procesului de reîntregire a familiei, a declarat el pentru agenția austriacă de presă APA.
„Vom restricționa reunificarea familiilor prin controale stricte”, a declarat cancelarul austriac, fără să precizeze cât de multe fraude au fost descoperite până în prezent în astfel de proceduri.
Reunificarea membrilor familiei refugiaților cu statut deja recunoscut a fost împiedicată de pandemia de coronavirus, iar în prezent Viena se confruntă cu o creștere uriașă de cereri în acest sens.
Ministerul de Interne austriac a înregistrat circa 6.900 de cereri de azil în primul trimestru al acestui an. Dintre acestea, 45% au fost făcute de persoane care au primit un permis de intrare în cadrul unui program de reîntregire a familiei. Cu un an în urmă, proporția a fost de 16%, potrivit DPA.