Arestări în Austria cu privire la un presupus atentat vizând evenimente creștine. Poliția austriacă își consolidează controalele la biserici și târguri de Crăciun. Controale la intrarea la slujbă în Germania

Arestări în Austria cu privire la un presupus atentat vizând evenimente creștine. Poliția austriacă își consolidează controalele la biserici și târguri de Crăciun. Controale la intrarea la slujbă în Germania
scris 24 dec 2023

Autoritățile au arestat patru persoane, într-o ”intervenție împotriva unei rețele islamiste”, iar poliția a consolidat controale în zona bisericilor, ceremoniilor religioase și târgurilor de Crăciun de la Viena, anunță Ministerul austriac de Interne, relatează AFP.

Un purtător de cuvânt al ministerului precizează că trei dintre cele patru persoane arestate rămân în arest preventiv pe timpul unor investigații complementare, arată news.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Putin semnalează discret că este deschis unui armistițiu în Ucraina CITEȘTE ȘI Putin semnalează discret că este deschis unui armistițiu în Ucraina

Poliția, care evocă un ”risc sporit”, a consolidat controale în zona bisericilor, ceremonilor religioase și piețelor de Crăciun la Viena.

”Nu există o amenințare a unui atac imediat la Viena”, subliniază purtătorul de cuvânt al poliției.

Sâmbătă, poliția austriacă a anunțat într-un comunicat că ”agenți teroriști din Europa îndeamnă la comiterea unor atacuri împotriva unor evenimente creștine, mai ales în jurul (datei Ajunului Crăciunului) 24 decembrie”.

ULTIMA ORĂ VIDEO&FOTO Atac armat la Praga: Mai mulți morți și zeci de răniți CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ VIDEO&FOTO Atac armat la Praga: Mai mulți morți și zeci de răniți

MĂSURI DE SECURITATE LA KOLN, ÎN GERMANIA

Autoritățile germane au anunțat în paralel că au consolidat măsuri de securitate în interiorul și în zona Catedralei din Koln, una dintre cele mai vizitate din țară, din cauza unui risc la adresa securității legat de o amenințare ”islamistă”.

Credincioșii care se duc la slujbe religioase de Crăciun este necesar să se supună unor controale stricte la intrare în lăcașuri de cult.

”Apreciem toate tradițiile noastre de crăciun și nu ne vom lăsa intimidați”, a declarat grupului de presă german Funke, în Ajunul Crăciunului, ministrul german de Interne Nancy Faeser.

”Însă luăm amenințarea teroristă islamistă foarte în serios și suntem extrem de vigilenți”, a subliniat ea.

ULTIMA ORĂ Rusia confiscă participațiile OMV, proprietarul Petrom, și Wintershall Dea în proiectele de extragere a gazelor CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Rusia confiscă participațiile OMV, proprietarul Petrom, și Wintershall Dea în proiectele de extragere a gazelor

”Servicile noastre de securitate supraveghează mediile islamiste și acționează în consecință, așa cum arată măsurile în curs”, a adăugat ea.

Tabloidul german Bild a dezvăluit sâmbătă, pe site, că serviciile de securitate din Austria, Germania și Spania au primit indicii potrivit căroa o grupare islamistă ar vrea să comită mai multe atentate în Europa - posibil de Sf Silvestru, pe 31 decembrie, și de Crăciun.

Potrivit tabloidului, țintele acestor atentate ar putea fi slujbe de Crăciun la Koln, Viena sau Madrid.

O persoană a fost arestată în Germania, scrie Bild.

FOTO Putin a vizitat un șantier naval pentru a vedea cu propriii ochi noile submarine nucleare rusești CITEȘTE ȘI FOTO Putin a vizitat un șantier naval pentru a vedea cu propriii ochi noile submarine nucleare rusești

Potrivit tablodului, persoanele arestate sunt tadjici, suspectați de faptul că au vrut să pregătească atacuri în numele Statului Islamic în Khorasan (SI-K), aripa afgană a organizației jihadiste.

Percheziții cu câini special antrenați au fost efectuate sâmbătă seara de către poliție în Catedrala din Koln, însă nu s-au găsit obiecte suspecte.

În iulie, o presupusă celulă islamistă a SI-K a fost destructurată în Germania și Olanda. Persoanele arestate în Germania erau suspectate de faptul că voiau să comită un atac în această țară.

viewscnt
Afla mai multe despre
austria
germania
arestari