Analiză Reuters: Campania electorală din Polonia a transformat Germania într-un sac de box, tensionând alianța occidentală pro-Ucraina

Analiză Reuters: Campania electorală din Polonia a transformat Germania într-un sac de box, tensionând alianța occidentală pro-Ucraina
scris 5 oct 2023

Luptând pentru a câștiga un al treilea mandat fără precedent, guvernul naționalist al Poloniei a ales o țintă aproape de casă: Germania, aliatul său din cadrul NATO și cel mai mare partener comercial, comentează Reuters.

Într-o cursă strânsă înaintea alegerilor din Polonia de la 15 octombrie, liderii partidului de guvernământ, Lege și Justiție (PiS), au acuzat Germania că încearcă să dicteze politica guvernului polonez de la Berlin cu privire la orice subiect, de la migrație la gaz, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Producătorii greci de brânză feta se luptă cu efectele devastatoare ale inundațiilor istorice. Circa 80.000 de oi și capre au pierit în regiunea care produce 40% din brânzeturile moi ale țării CITEȘTE ȘI Producătorii greci de brânză feta se luptă cu efectele devastatoare ale inundațiilor istorice. Circa 80.000 de oi și capre au pierit în regiunea care produce 40% din brânzeturile moi ale țării
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Conflictul a fisurat frontul larg unit al Europei care sprijină Ucraina împotriva invaziei ruse, distrugând un plan pentru o fabrică polono-germană de reparații de tancuri în beneficiul Kievului.

Conducerea populistă a PiS mai spune că Germania complotează să-l readucă la putere pe principalul adversar electoral al partidului, fostul premier liberal Donald Tusk.

PiS a profitat de o neîncredere față de Germania, care încă este ridicată în rândul unei părți a electoratului, mai ales al conservatorilor în vârstă care își amintesc de distrugerile din cel de-Al Doilea Război Mondial.

„Știți unde puteți citi programul (de campanie al opoziției)? În ziarele germane”, a declarat premierul Mateusz Morawiecki la un eveniment de campanie.

Partidul său îl prezintă pe Tusk, care a spus că bunicul său a fost recrutat cu forța în Wehrmacht-ul nazist în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, după care a scăpat de partea Aliaților, ca o marionetă germană și „soțul politic” al fostului cancelar german Angela Merkel. Un video de campanie l-a ironizat, de asemenea, pe succesorul lui Merkel, Olaf Scholz.

Luni de dispute între cei doi vecini au testat solidaritatea alianței occidentale care s-a strâns în jurul Ucrainei după invazia rusă de anul trecut. Neînțelegerile survin într-un moment în care alte probleme, inclusiv alegerea unui lider pro-rus în Slovacia, stat membru al UE, amenință cu perturbări.

Cearta a afectat deja eforturile de a ajuta Ucraina. În aprilie, miniștrii apărării din Germania și Polonia, cu un zâmbet și o îmbrățișare de solidaritate, au anunțat crearea unui hub comun în Polonia pentru a repara tancurile Leopard de fabricație germană deteriorate în luptele din Ucraina. Dar afacerea s-a prăbușit rapid.

Într-o altă dispută, Varșovia s-a opus inițial unei oferte germane de a staționa unități de apărare antirachetă Patriot în Polonia, însă în cele din urmă a fost de acord.

ULTIMA ORĂ BNR menține dobânda cheie și vede incertitudini mari la adresa inflației pe anul viitor din aplicarea pachetului fiscal CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ BNR menține dobânda cheie și vede incertitudini mari la adresa inflației pe anul viitor din aplicarea pachetului fiscal

„Nu este de ajutor faptul că Polonia, oamenii din Partidul Lege și Justiție, continuă să critice Germania într-un mod public atât de dur”, a declarat pentru Reuters generalul american Ben Hodges, care a comandat forțele armate ale SUA din Europa în perioada 2014-2017.

„Nu este de ajutor, deoarece pune presiune asupra relației dintre doi aliați NATO, dar și asupra coeziunii generale a NATO”, a precizat el.

Uzina de tancuri ar fi fost un efort comun al producătorilor germani Krauss-Maffei Wegmann și Rheinmetall, niciuna dintre companii nerăspunzând la o solicitare de comentarii, și al conglomeratului polonez de apărare Polska Grupa Zbrojeniowa (PGZ).

Printre punctele sensibile, o sursă germană a declarat că Polonia cere prea mulți bani pentru lucrările de reparații. O altă sursă, un diplomat german, a afirmat că discuțiile au eșuat parțial deoarece companiile germane au fost reticente să împărtășească informații tehnice.

„Dar a arătat, de asemenea, un pic același lucru pe care l-am avut în privința Patriots, o neîncredere generală din partea polonezilor și obiceiul de a trata un partener într-un mod care nu este obișnuit pentru un parteneriat în UE sau într-o alianță”, a mai spus sursa citată.

În prezent, PGZ repară unele tancuri Leopard folosind piese de schimb furnizate de Germania.

„Într-o oarecare măsură, a depins de viteza de acțiune și de hotărârea părții germane. Negociam. Din păcate, avem o viziune ușor diferită asupra modului în care ar trebui să arate”, a declarat Sebastian Chwalek, CEO al PGZ, pentru Reuters.

Alte tancuri vor fi reparate în altă parte, „ceea ce este poate puțin mai costisitor și consumă mai mult timp, dar se întâmplă oricum”, a spus diplomatul german.

„Este un semn al relației actuale că nu putem cădea de acord asupra unor astfel de lucruri”, a adăugat el.

Oficialii guvernamentali polonezi nu au răspuns imediat solicitărilor Reuters de a comenta.

Un purtător de cuvânt al Ministerului german de Externe a declarat că Berlinul și Varșovia colaborează îndeaproape în domeniul securității și apărării europene, dar a refuzat să comenteze „dezbaterile politice interne actuale din Polonia”.

Burger King este încă deschis în Rusia, în ciuda promisiunii de a se retrage CITEȘTE ȘI Burger King este încă deschis în Rusia, în ciuda promisiunii de a se retrage

Deși legăturile dintre Polonia și Germania au fost reci de când PiS a venit pentru prima dată la putere în 2015, polonezii le văd acum înrăutățindu-se. Doar 47% cred că relațiile sunt bune, potrivit unui sondaj polonezo-german din acest an, în scădere de la 72% în 2020.

Mulți polonezi, inclusiv 56% dintre respondenții sondajului de opinie, consideră că Germania nu a făcut suficient pentru a compensa daunele provocate de război. PiS a cerut Germaniei să plătească despăgubiri de peste 1.000 de miliarde de euro, pe care Berlinul le-a respins.

O sursă PiS care a solicitat anonimatul a descris relațiile ca fiind „competitive”, spunând că Berlinul și Varșovia „ar putea lucra împreună în multe probleme”, dar în altele sunt divizate, inclusiv în privința despăgubirilor.

Doi parlamentari germani au declarat în privat pentru Reuters că Berlinul ar fi putut fi mai deschis în abordarea preocupărilor poloneze și ar fi putut lua măsuri conciliante în problema reparațiilor.

„Cred că ar trebui să privim dincolo de caricaturizarea (politicii poloneze) pe care această campanie (electorală) ne-a pus-o în față. Este momentul ca Germania să se uite în oglindă”, a declarat Thomas Kleine-Brockhoff de la German Marshall Fund.

Guvernul lui Scholz a respins în mare măsură atacurile PiS. O sursă guvernamentală a declarat că Berlinul a fost foarte precaut să nu provoace Varșovia.

„Călcăm pe coji de ouă”, a spus sursa.

Desigur, unii analiști cred că retorica poloneză față de Berlin ar putea fi atenuată după alegeri.

Dar este posibil ca iritările de ambele părți să persiste, inclusiv în ceea ce privește migrația, care a devenit din nou un punct fierbinte din cauza unui scandal în legătură cu bani pentru vize din Polonia luna trecută.

„Acum, ca să fiu sincer, ceea ce sper că se va întâmpla este că președintele meu îi va invita pe cei doi lideri așa cum i-a invitat la Camp David pe liderii din Japonia și Coreea de Sud”, a spus Hodges.

„Știți, poate că la un moment dat președintele (Joe) Biden se va întâlni cu președintele (Andrzej) Duda și cancelarul Scholz și va spune: Prieteni, trebuie să rezolvăm problema”, a adăugat el.

viewscnt
Afla mai multe despre
polonia
germania