Președintele Republicii Moldova Maia Sandu s-a adresat moldovenilor, înaintea alegerilor locale din 5 noiembrie, îndemnându-i să participe la vot, argumentând că forțele pro-Kremlin vor încerca să blocheze drumul european al Republici Moldova, inclusiv prin cumpărarea alegătorilor, însă votul ”poate fi puternic decât încercările de vindere a Moldovei”.
”Fiecare proiect de succes înseamnă o Moldovă mai puternică, mai dezvoltată, ne oferă speranța că putem reuși. Nu ne complacem în lucrurile realizate, dimpotrivă, știm că avem în față provocări serioase. Chiar în aceste alegeri locale, forțele pro-Kremlin, forțele pro-război vor încerca din răsputeri să blocheze drumul nostru european. Cu bani murdari, cu partide plătite de Kremlin deghizate în partide proeuropene, prin cumpărare ilegală de voturi, se va încerca, din nou, subjugarea Moldovei unor interese străine și menținerea țării noastre într-o zonă uitată de lume. Instituțiile statului vor apăra democrația. Însă doar votul vostru poate fi mai puternic decât încercările de vindere a Moldovei”, a afirmat Maia Sandu, citată de News.ro, într-un mesaj adresat locuitorilor Republicii Moldova.
Ea a declarat că R. Moldova face pași mari pe calea integrării europene și are șansa să devină membă UE datorită votului cetățenilor.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Mircea Lucescu - sfârșitul carierei. Declarația integrală. UPDATE "Nu mă îngropați încă"”Fiecare vot a contat în alegerile precedente, ca să avem acum șansa reală de a deveni membri ai familiei europene, unde oamenii trăiesc în pace și bunăstare. În ciuda piedicilor imense, în ciuda unui regim autoritar corupt care stăpânea țara prin frică, în ciuda propagandei Kremlinului, oamenii au ieșit victorioși și am învățat cât de mult contează votul nostru”, a argumentat Maia Sandu.
De altfel, în mai multe rânduri, în mesajul său, ea a subliniat importanța votului pentru dezvoltarea Republicii Moldova și pentru parcursul ei european.
”Este atât de important să ieșim cu toții la vot! Să clădim cu votul nostru Moldova europeană de mâine. Obiectivul nostru comun este să construim sate și orașe europene. Vom reuși dacă vom munci toți pentru acest obiectiv. Și el depinde de votul nostru din 5 noiembrie. Duminică, 5 noiembrie, ieșiți la vot, toți cei născuți la sat și toți cei născuți la oraș, și folosiți puterea votului vostru pentru viitorul întregii Moldove, cu toate localitățile ei frumoase”, a conchis Maia Sandu.
Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) din Republica Moldova a decis ca partidul „Șansă”, afiliat lui Ilan Șor, oligarhul fugar condamnat la 15 ani închisoare în dosarul „furtului miliardului”, să fie exclus de la alegerile locale care au loc duminică, 5 noiembrie, a anunțat vineri premierul Dorin Recean după o ședință a CSE în care s-a discutat un raport al serviciului de informații (SIS), relatează presa de la Chișinău.
Pe baza raportului SIS, Comisia pentru Situații Excepționale a ajuns la concluzia că grupului criminal condus de Ilan Șor încearcă să corupă alegerile și să deturneze ordinea constituțională din Republica Moldova, relatează deschide.md.
Anunțul premierului a fost făcut după ce, într-o conferință de presă, directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Musteață, a declarat că Republica Moldova este supusă unor atacuri hibride de o amploare fără precedent din partea Federației Ruse, prin intermediului grupului criminal organizat condus de oligarhul fugar Ilan Șor. Musteață a spus că atacurile la adresa securității statului s-au intensificat, în special, în contextul alegerilor locale din 5 noiembrie. Directorul SIS susține că în ultimul timp se observă o „concentrare masivă” pe compromiterea scrutinului, în special prin finanțarea opacă a campaniei electorale a partidului „Șansă”, evaluată la peste 90 de milioane de lei.
„Ei vor să ne rupă țara, să o divizeze, să alimenteze separatismul și să o arunce în haos și violență. Avem datoria să intervenim și ignorarea unor asemenea atacuri nu este doar imorală, ci și împotriva legii. Federația Rusă nu poate intra în Moldova cu tancuri, așa cum a intrat în Ucraina, însă intră cu crimă organizată. (…) La ședința CSE am audiat rapoartele instituțiilor de drept, am făcut o inventariere a probelor, am analizat cum au acționat instituțiile statului și am constatat că tentativele de distrugere a ordinii constituționale s-au confirmat și au fost documentate”, a explicat premierul Dorin Recean, citat de NewsMaker.