Alegeri în Serbia: Aleksandar Vucic revendică o victorie zdrobitoare

Alegeri în Serbia: Aleksandar Vucic revendică o victorie zdrobitoare
scris 4 apr 2022

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a revendicat o victorie zdrobitoare la alegerile prezidențiale, informează AFP.

“Nu a existat suspans în niciun moment”, a spus Vucic în discursul în care și-a declarat victoria, preciznd că a obținut încă un mandarde președinte de cinci ani, din primul tur, cu aproximativ 60% din voturi, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Produsele Apple atrag utilizatori noi într-un ritm foarte alert CITEȘTE ȘI Produsele Apple atrag utilizatori noi într-un ritm foarte alert

“Sunt fericit că un mare număr de oameni au votat și au demonstrat natura democratică a societății sârbe”, a adăugat el.

Sârbii au fost chemați duminică la urne să își aleagă președintele, cei 250 de deputați, dar și mai multe consilii locale, între care și pe cel din Belgrad.

Aleksandar Vucic, în vârstă de 52 de ani, a declarat că Partidul Progresist Sârb al său a obținut aproape 44% din voturi la legislative. “Suntem pe punctul de a forma un guvern noi singuri, dar împreună cu partidul minorității maghiare avem mai multe decât suficiente voturi pentru a forma o majoritate”, a explicat el.

Rezultatele oficiale ale alegerilor ar urma să fie date publicității luni seară.

viewscnt
Afla mai multe despre
alegeri serbia
aleksandar vucic