Rusia cere Consiliului de Securitate ONU să discute "provocarea" de la Bucea. Moscova spune că soldații ruși au plecat din 30 martie, nu au ucis civili, iar primarul din Bucea nu a spus până acum nimic despre crime

Rusia cere Consiliului de Securitate ONU să discute "provocarea" de la Bucea. Moscova spune că soldații ruși au plecat din 30 martie, nu au ucis civili, iar primarul din Bucea nu a spus până acum nimic despre crime
scris 3 apr 2022

Rusia a solicitat duminică o reuniune a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite pentru a discuta luni despre ceea ce a numit o "provocare a radicalilor ucraineni" în orașul Bucea, după ce Kievul a acuzat trupele ruse că au ucis civili acolo, relatează agenția Reuters.

"În lumina provocării flagrante a radicalilor ucraineni din Bucea, Rusia a cerut convocarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU", a scris pe Telegram adjunctul ambasadorului Rusiei la ONU, Dmitri Polianski.

Urmărește-ne și pe Google News

Ucraina a acuzat duminică Rusia de "genocid", afirmând că a descoperit cadavrele a 410 civili în regiunea Kiev recent eliberată de sub controlul forțelor ruse, în urma retragerii acestora. Numai în orașul Bucea, la nord-vest de Kiev, aproape 300 de persoane au fost înmormântate în gropi comune, conform autorităților ucrainene.

Biroul ONU pentru Drepturile Omului a transmis că personalul său de pe teren nu a putut încă verifica aceste afirmații.

După atacul Odesei, de pe mare, rușii au lovit cu rachete și Mikolaiv CITEȘTE ȘI După atacul Odesei, de pe mare, rușii au lovit cu rachete și Mikolaiv

Ministerul rus al Apărării a negat acuzațiile Kievului că armata rusă a ucis civili la Bucha, precizând, într-un comunicat pe Telegram, că imaginile apărute în social media sunt “doar o nouă provocare” a Ucrainei și o înscenare.

Ministerul a menționat că soldații ruși au părăsit orașul la 30 martie și că primarul din Bucea nu a spus de atunci nimic despre crimele de care sunt acuzați rușii.

“Toate fotografiile și filmele publicate de regimul de la Kiev, care ar doveni unele ‘crime’ comise de soldații ruși la Bucea, în regiunea Kiev, sunt doar o nouă provocare.

În perioada în care orașul a fost sub controlul forțelor armate ruse, niciun localnic nu a suferit în urma vreunei acțiuni violente. Soldații ruși au dus și au distribuit 452 de tone de ajutor umanitar pentru civilii din regiunea Kiev.

Ministerul rus al Apărării anunță distrugerea unei rafinării și a trei depozite de combustibil și lubrifianți din Odesa CITEȘTE ȘI Ministerul rus al Apărării anunță distrugerea unei rafinării și a trei depozite de combustibil și lubrifianți din Odesa

Atât timp cât orașul a fost sub controlul forțelor armate ruse, chiar și atunci, până acum, localnicii din Bucea au mers liber prin oraș și au folosit telefoane mobile.

Ieșirile din Bucea nu au fost blocate. Toți localnicii erau liberi să părăsească orașul către nord, inclusiv să plece în Belarus. În același timp, periferia de sud a orașului, inclusiv zonele rezidențiale, era bombardată nonstop de trupele ucrainene cu artilerie de calibru mare, tancuri și lansatoare de rachete.

Am vrea să subliniem că toate unitățiile rusești s-au retras din Bucea la 30 martie, în ziua de după negocierile față în față Rusia-Ucraina din Turcia.

Mai mult, la 31 martie, primarul din Bucea, Anatoli Fedoruk, a confirmat într-un mesaj video că nu mai sunt soldați ruși în oraș, însă el nici măcar nu a menționat că ar fi localnici împușcați pe străzi, cu mâinile legate.

Drept urmare, nu este surprinzător că așa zisa ‘dovadă a crimelor’ de la Bucea nu a apărut decât în a patra zi, când serviciile de securitate ale Ucrainei și reprezentanții presei ucrainene au ajuns în oraș.

Este în special îngrijorător faptul că toate cadavrele oamenilor care au apărut în imaginile publicate de regimul de la Kiev nu sunt rigide după cel puțin patru zile și că rănile conțin sânge neconsumat.

Toate acestea confirmă concludent că folografiile și imaginile video din Bucea sunt altă păcăleală, o punere în scenă și o provocare a regimului de la Kiev pentru presa occidentală, așa cum a fost și cazul maternității din Mariupol și cum s-a întâmplat și în alte orașe”, este comunicatul Ministerului Apărării din Rusia, postat pe Telegram de Ministerul rus al Afacerilor Externe.

Ministrul german al Apărării: UE trebuie să discute interzicerea importurilor de gaze din Rusia, după atrocitățile de lângă Kiev CITEȘTE ȘI Ministrul german al Apărării: UE trebuie să discute interzicerea importurilor de gaze din Rusia, după atrocitățile de lângă Kiev

Lideri mondiali au condamnat, duminică, uciderea de către soldații ruși a civililor neînarmați la Bucea și în alte zone din regiunea Kiev, promițând totodată că vor impune noi sancțiuni împotriva Rusiei.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a declarat îngrozită de ce s-a întâmplat în zonele Ucrainei din care s-au retras rușii. “Îngrozită de relatările despre ororile de nedescris în zone din care se retrage Rusia. Este necesară urgent o anchetă independentă. Făptuitorii crimelor de război vor fi trași la răspundere”, a notat Von der Leyen pe Twitter.

“Imaginile care ne vin de la Bucea, oraș eliberat în apropiere de Kiev, sunt insuportabile. Pe străzi, sute de civili uciși cu lașitate. Compasiunea mea pentru victime, solidaritatea mea este cu ucrainenii. Autoritățile ruse trebuie să răspundă pentru aceste crime”, a scris și președintele francez Emmanuel Macron.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a calificat într-o intervenție la CNN crimele de la Bucea drept “o cruzime împotriva civililor cum nu s-a mai văzut în Europa de zeci de ani. “Este îngrozitor și absolut inacceptabil faptul că civili sunt luați ca țintă și uciși. Asta doar subliniază importanța faptului că acest război trebuie să se termine”, a afirmat Stoltenberg.

‘Îngrozită de atrocitățile comise de armata rusă în Bucea și în alte zone eliberate. Aceasta este realitatea crudă a crimelor de război ale lui Putin. Lumea trebuie să știe ce se întâmplă. Trebuie impuse sancțiuni mai dure. Autorii crimelor și comandanții lor trebuie să ajungă în fața justiției”, a notat pe Twitter Roberta Metsola, președinta Parlamentului European.

Secretarul de Stat american Antony Blinken a declarat că Departamentul de Stat va ajuta la strângerea de informații cu privire la atrocitățile comise de armata rusă. “Acele imagini nu pot fi privite altfel decât ca o ‘lovitură în stomac’. De la agresiune, am spus că noi credem că forțele ruse au comis crime de război și am lucrat la documentarea acestui lucru, la strângerea de informații. Și trebuie să se dea socoteală”, a afirmat Blinken.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat, duminică, Rusia, că a comis genocid în Ucraina pentru a elimina o întreagă națiune, informează cnn.com.

Întrebat la CBS News dacă Rusia comite genocid în Ucraina, după apariția imaginilor cu oamenii uciși la Bucea, Zelenski a răspuns: “Da. Acesta este genocid”.

“Eliminarea unei întregi națiuni și a oamenilor. Noi suntem cetățenii Ucrainei. Avem peste 100 de naționalități. Este vorba de distrugerea și exterminarea tuturor acestor naționalități”, a adăugat președintele ucrainean.

El a precizat că Ucraina este “distrusă și exterminată” pentru că nu vrea să se supună politicilor Federației Ruse.

“Asta se întâmplă în Europa secolului XXI. Este tortura întregii națiuni”, a subliniat președintele.  

viewscnt
Afla mai multe despre
bucea
consiliul de securitate onu
masacru