Vânzările Coca-Cola în România au crescut cu aproape 10% în primul semestru

Vânzările Coca-Cola în România au crescut cu aproape 10% în primul semestru
scris 13 aug 2015

Vânzările Coca-Cola HBC în România au urcat cu aproape 10% în primul semestru, susținute de creșteri pe toate segmentele, țara noastră contribuind, alături de Ucraina și Nigeria, la avansul volumelor pe piața emergentă cu 5,4%, se arată în raportul financiar al grupului.

"Vânzările de navete pe segmentul piețelor emergente au crescut cu 5,4% în prima jumătate a anului, după o scădere de 1,7% în primul semestru din 2014. Performanțele foarte bune pe toate segmentele din Nigeria, România și Ucraina și evoluția excepțională a segmentului de sucuri naturale au amortizat declinul de pe piața apelor minerale din Rusia, determinat de condițiile macroeconomice dificile", potrivit raportului Coca-Cola HBC, al doilea mare îmbuteliator al grupului american cu același nume.

Urmărește-ne și pe Google News

Coca-Cola HBC a vândut 520,5 milioane de navete de băuturi răcoritoare și apă pe piețele emergente (România, Ucraina, Rusia și Nigeria) în primul semestru, față de 494 milioane de navete în perioada similară a anului trecut. Defalcat, volumul vânzărilor de băuturi Coca-Cola a crescut cu 6%, în timp ce vânzările de apă minerală și sucuri naturale au avansat cu 4%, respectiv 27%.

În pofida volumelor în creștere, veniturile nete din vânzări s-au redus în regiune cu 4,6%, la 1,38 miliarde de euro, se arată în raport.

La nivel de grup, volumul vânzărilor Coca-Cola a crescut cu 3,8% în primul semestru, la puțin peste 1 miliard de navete, de la 970,2 milioane de navete în ianuarie-iunie 2014.

Veniturile nete din vânzări au scăzut cu 1%, la 3,15 miliarde de euro, pe fondul efectelor cursului valutar.

Profitul după taxe, atribuibil acționarilor, a crescut cu 43,4%, de la 98,8 milioane euro la 141,7 milioane de euro, în timp ce profitul operațional a urcat cu 21,3% la 199,1 milioane euro.

Coca-Cola HBC deține trei fabrici în România, la Ploiești, Timișoara și Vatra Dornei, precum și o rețea de 14 centre de distribuție.

Compania este listată pe bursele din Londra și Atena și are o capitalizare de piață de 7,2 miliarde de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
coca-cola
coca cola
vanzari
rezultate