Antreprenoriatul pornește de la emoții foarte puternice, fiind o călătorie cu multe eșecuri pe care antreprenorul trebuie să și le asume și să învețe din ele, perfecțiunea este cel mai mare dușman al unui antreprenor, produsele trebuie adaptate în funcție de cerințele pieței, iar deciziile cele mai grele sunt luate la început - sunt câteva dintre indicațiile pe care Uri Levine, cofondatorul aplicației de navigare Waze, aflat la București, le-a transmis antreprenorilor.
„Călătoria unui antreprenor este foarte interesantă pentru că el încearcă să schimbe lumea, să creeze valoare care să aibă impact. Totul pornește de la o emoție puternică. Eu am urât blocajele în trafic așa că am vrut să găsesc o soluție pentru a schimba acest lucru. Fiecare afacere are atât suișuri, cât și coborâșuri. Când lansezi un startup este ca atunci când te îndrăgostești, cauți mai multe idei până când găsești una mai bună și apoi cauți soluții ca și cum ai merge la întâlniri până găsești fata potrivită. Apoi te întâlnești cu prietenii și le prezinți ideea. Dacă lor nu le place ideea, nu sunt de acord cu tine, nu-i mai asculți, nu-ți mai pasă de ce spun ei pentru că tu ești îndrăgostit”, spune Levine, cofondatorul Waze, una dintre cele mai populare soluții de navigare în România și la nivel global, deținută la acest moment de gigantul Google.
Levine susține că un antreprenor trebuie să riște când lansează un startup și să nu-i fie teamă de eșec, care face parte din evoluția afacerii. „Dacă ți-e frică de eșec, atunci nu are rost să te mai apuci de afaceri, deja ai eșuat.”
În opinia sa, cel mai important pas în lansarea unui startup pentru un antreprenor este să stabilească cine îi sunt clienții, să observe cum percep ei problema și, apoi, să găsească o soluție care să le rezolve problema, pentru că dacă produsul creat nu le este util, este totul în zadar.
CITEȘTE ȘI Sfaturile co-fondatorului Apple, Steve Wozniak, către tinerii antreprenori români: Mulți merg la cursuri de business și așteaptă bani. E greșit! Trebuie să construiești o companie de la zero„Trebuie să-ți dai seama cât de potrivit este produsul pentru piața pe care activezi, să-ți adaptezi produsul pentru piața respectivă. Descoperi care este problema, apoi începi să întrebi lumea, vezi cine se confruntă cu problema respectivă. Trebuie să asculți oamenii, să vezi cum percep ei problema și apoi găsești o soluție care să aducă valoare, pentru că altfel nu îi va fi utilă nimănui. Dacă nu știm clar cine ne sunt clienții și care este percepția lor asupra problemei, atunci există riscul să facem un produs care să nu le fie util, să nu le rezolve problema”, adaugă Levine, susținând că Netflix a fost înființat în 2008, dar compania, în sine, datează din 1998 și abia după 10 ani au realizat care este locul lor pe piață.
În plus, cofondatorul Waze sfătuiește antreprenorii să ia deciziile grele cât mai rapid și să-și asume aceste decizii pentru a nu eșua, iar afacerea să se dezvolte.
„Mulți din cei care eșuau spuneau că nu au avut echipa potrivită. Au fost și cazuri când existau probleme de comunicare în companie, o lipsă de comunicare. Deși toți și-au dat seama că nu aveau echipa potrivită încă din prima lună, nimeni nu a luat o decizie pentru a remedia problema, niciun CEO nu a luat decizii grele încă de la început. Dacă un angajat nu este potrivit și toată echipa observă acest lucru, iar CEO-ul nu face nimic, fie nu s-a prins CEO-ul, ceea ce înseamnă că el are o problemă, este veriga slabă, fie că nu a luat decizia grea, aceea de a renunța la persoana respectivă, însemnând același lucru, îi este teamă să ia decizii complicate. Și, de cele mai multe ori, tocmai cei buni aleg să plece”, mai spune Levine.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Ramada-Majestic, unul dintre hotelurile-emblemă ale Bucureștiului, unde a filmat Sergiu Nicolaescu și a fost cazat Păstorel Teodoreanu, este foarte aproape de a fi vândutDe altfel, Levine susține că este nevoie de acțiune atunci când se oferă o oportunitate și să nu fie lăsate alte persoane să decidă în loc.
„Google ne-a făcut o ofertă de cumpărare și am acceptat-o. Atunci când iei o decizie, nu știi cum ar fi fost dacă luai o altă decizie. Trebuie să ne amintim mereu că sunt decizii bune și decizia de a nu face nimic. De multe ori aștepți o confirmare că a fost o decizie bună. Dacă nu vrei să iei o decizie înseamnă că nu vrei să-ți asumi acea responsabilitate. Dacă aștepți să ia alții decizii pentru tine, șansele de reușită se reduc. Cei care riscă, iar afacerea lor este ca un roller coaster, cu suișuri și coborâșuri, au cel mai mare succes”, mai adaugă cofondatorul Waze.
În final, Levine îi sfătuiește pe antreprenori să fie atenți la jucătorii noi de pe piață, pentru că ei nu au nimic de pierdut, sau se mută de pe o piață pe alta, sunt niște perturbatori care susțin că lucrurile sunt făcute greșit, iar ei au soluția pentru a face lucrurile diferit.