Grupul finlandez Nokian Tyres a decis că va investi 650 de milioane de euro pentru a construi în România, la Oradea, o nouă fabrică de anvelope pentru autoturisme.
Lawrence Summers, fost secretar al Trezoreriei SUA, președinte al Universității Harvard și economist șef al Băncii Mondiale, cel care a anticipat actuala criză inflaționistă, deschide Gala Profit.ro. Premii speciale, într-un an special
Viitoarea fabrică va avea capacitatea de a produce anual 6 milioane de anvelope. Vor fi produse în special anvelope pentru autoturisme și UV-uri vândute în principal pe piața din Europa Centrală.
Primele anvelope sunt programate să fie fabricate în a doua jumătate a anului 2024, iar producția în regim comercial este așteptată să înceapă la începutul anului 2025.

Investiția va genera aproximativ 500 de locuri de muncă.
Grupul finlandez, care are deja fabrici în Finlanda și SUA, a precizat că aceasta va fi prima uzină de anvelope cu emisii zero de CO2.
"Putem utiliza energia verde produsă în apropierea uzinei", a precizat directorul de operațiuni de la Nokian Tyres, Adrian Kaczmarczyk.
"După o analiză atentă a peste 40 de locații și mai mulți factori, precum forța de muncă calificată disponibilă, avantajele logistice și mediul de afaceri stabil, a devenit clar că Oradea este cea mai bună alegere pentru noua noastră uzină. Suntem deciși să construim o uzină cu emisii zero de CO2, prima din industria noastră. Locația din România susține acest obiectiv deoarece putem utiliza energia verde produsă în apropiere", a adăugat acesta.
Producătorul finalndez, care anterior era responsabil pentru 80% din anvelopele pentru autoturisme din Rusia, era în căutarea unei noi locații pentru o facilitate de producție, după ce a luat decizia de a se retrage din Rusia ca răspuns la invadarea Ucrainei.
Industria anvelopelor a fost puternic lovită de sancțiunile occidentale asupra Rusiei, care au întrerupt aprovizionarea cu materii prime critice și au închis fabricile care furnizează clienții din afara Rusiei.

Producătorul de anvelope premium Nokian Tyres vizează, pe termen mediu, vânzări nete de două miliarde de euro, precum și un profit operațional și rentabilitate a capitalului angajat la un nivel de 20%.
Compania, cu operațiuni în peste 60 de țări, are afaceri anuale de peste 1 miliard euro, cu circa 4.600 de angajați.
Compania Nokian Tyres este listată la Nasqad Helsinki.