Startup-urile EpicVisits.com și H2B.ro - parteneriat pentru accelerarea digitalizării în industria turismului din România

Startup-urile EpicVisits.com și H2B.ro - parteneriat pentru accelerarea digitalizării în industria turismului din România
scris 28 iun 2023

Epicvisits.com, platforma online de rezervări, încheie un parteneriat cu Hotel2Business (H2B.ro).

H2B.ro integrează complet camerele, tipul de ocupare, ofertele, tarifele, serviciile extra, rezervările și disponibilitățile și asigură că datele din sistem sunt actualizate în timp real, atât pentru unitățile de cazare, cât și pentru agențiile de turism. Astfel deschide drumul către mai multe rezervări într-un timp foarte scurt și ajută clienții să economisească timp în procesul de ofertare, rezervare și facturare.

Urmărește-ne și pe Google News
Ryanair vrea o poziție dominantă în România CITEȘTE ȘI Ryanair vrea o poziție dominantă în România

Prin această colaborare strategică, Epicvisits.com și H2B.ro își propun să pună în comun expertiza lor și să ofere soluții tehnologice eficiente care vor accelera procesul de digitalizare în turismul românesc. Scopul final al acestui parteneriat este de a oferi utilizatorilor o experiență de rezervare rapidă și completă pentru cele mai bune cazări din România. Aceștia vor avea acces la informații actualizate în timp real despre disponibilitatea unităților de cazare, prețuri competitive și opțiuni suplimentare.

“Epicvisits.com este dedicat dezvoltării turismului de calitate prin intermediul tehnologiei. Colaborarea cu H2B.ro contribuie la îndeplinirea obiectivului nostru, acela de a oferi o experiență completă, rapidă și transparentă de rezervare turiștilor care doresc să descopere frumusețile țării noastre. Suntem entuziasmați de acest parteneriat și suntem convinși că împreună vom transforma modul în care călătorim în România.", a declarat Raluca Jianu, co-fondator EpicVisits.com.

“H2B este, înainte de orice, un facilitator, o unealtă menită să simplifice activitatea agențiilor și unităților de cazare, deopotrivă. Când am creat H2B, ne-am gândit la normalizarea modului în care agențiile de turism și unitățile de cazare colaborează, prin simplificarea proceselor și accesibilitate. Conform unei estimări realizate la mijlocul anului trecut, am constatat că doar 5% dintre unitățile de cazare din România colaborează direct cu agențiile de turism de la noi. În mod similar, doar 5% dintre agenții au acces direct și în timp real la ofertele unităților de cazare, în ceea ce privește disponibilitatea și prețurile. H2B își propune să schimbe această paradigmă, prin creșterea notorietății, a profitabilității și, implicit, a pieței de turism din România.”, spune Diana Pîrloagă, CEO H2B.

H2B.ro este primul ecosistem românesc de integrare directă între agențiile de turism și unitățile de cazare, care introduce un model complex de management și optimizare a relației dintre cei doi actori, eliminând intermediarii și reducând semnificativ costurile.

viewscnt
Afla mai multe despre
epicvisits.com
h2b.ro