Sectorul turismului din Spania s-a redresat

Sectorul turismului din Spania s-a redresat
scris 4 mar 2022

Numărul vizitatorilor străini în Spania a crescut de cinci ori luna trecută, la aproape 2,5 milioane, comparativ cu ianuarie 2021, a anunțat Institutul Național de Statistică din Spania (INE), transmite Reuters.

Cifra reprezintă aproximativ 60% din totalul vizitatorilor străini în ianuarie 2020, înainte ca pandemia să afecteze turismul, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Ce costuri presupun investițiile în acțiuni din SUA ca Tesla sau Apple, din România? Atenție la alegerea brokerului: comision zero nu înseamnă gratis! CITEȘTE ȘI Ce costuri presupun investițiile în acțiuni din SUA ca Tesla sau Apple, din România? Atenție la alegerea brokerului: comision zero nu înseamnă gratis!

Luna trecută, turiștii au cheltuit în Spania 3,03 miliarde de euro, comparativ cu 562 milioane de euro în ianuarie 2021 și 4,78 miliarde de euro în ianuarie 2020, arată datele INE.

Numărul vizitatorilor străini în Spania a urcat la 31,1 milioane anul trecut, de la 19 milioane în 2020. Chiar dacă sectorul spaniol al turismului s-a redresat în 2021, pe fondul extinderii vaccinării și al atenuării restricțiilor de călătorie, încă rămâne mult sub nivelul din 2019, când s-au înregistrat 83,5 milioane de vizitatori străini.

În acest an, autoritățile de la Madrid se așteaptă la o redresare completă a turismului, acest sector fiind crucial pentru economie.

Emanuel Poștoacă, Nordis Group: Oferim servicii complete, la cel mai înalt standard, pentru turiști, proprietari și investitori CITEȘTE ȘI Emanuel Poștoacă, Nordis Group: Oferim servicii complete, la cel mai înalt standard, pentru turiști, proprietari și investitori

"Datele din ianuarie confirmă că impact variantei Omicron asupra turismului a fost mai redus decât am estimat", a afirmat ministrul spaniol al Turismului, Reyes Maroto.

Oficialul a precizat că Ministerul monitorizează efectele asupra turismului ale invadării Ucrainei de către Rusia, iar "Guvernul spaniol caută deja alternative la o posibilă absență a turiștilor ruși în acest sezon".

Conform datelor INE, peste 18.000 de turiști ruși au vizitat Spania în ianuarie 2022. 

viewscnt
Afla mai multe despre
spania
turism