Numărul turiștilor care au venit în Croația în primele opt luni din acest an a crescut cu 4%, la nivelul record de 16,9 milioane, înregistrându-se 89,4 milioane de înnoptări în structurile de primire turistică, informează site-ul thedubrovniktimes.com.
Cei mai mulți vizitatori au venit din Germania (2,5 milioane), Slovenia (1,4 milioane) și Austria (1,26 milioane), cele mai populare destinații fiind Rovinj, Dubrovnik, Porec, Split și Umag, scrie Agerpres.

Ministrul Turismului, Tonci Glavina, a afirmat că aceste cifre record sunt parte a planului de promovare a turismului în Croația, în special înainte și după lunile de vârf de vară. Iar acest obiectiv a fost îndeplinit, veniturile Croației din turism în acest an fiind estimate la nivelul record de 15,2 miliarde de euro, un avans de 4% față de 2023.
Turismul este responsabil pentru aproximativ 20% din economia Croației, țară cu o populație de 3,9 milioane de locuitori.