În primele șapte luni din acest an, 5.907.100 de turiști au ales să își petreacă vacanțele în România, anunță ministrul Antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.
Potrivit acestuia, prognoza Organizației Mondiale a Turismului ne arată că după pandemia COVID-19 industria își poate reveni total până în 2023-2024, însă luând în calcul situația actuală din energie și războiul de la graniță, realitatea este că ne putem raporta abia la anul 2026. Oficialul afirmă că 15.000 de operatori din sector au primit compensații în valoare de 800 milioane de euro pentru restricțiile impuse de pandemie, scrie News.ro.
”În primele 7 luni din 2022, 5.907.100 de turiști au ales să își petreacă vacanțele în România. Astfel, a fost înregistrată o creștere a numărului de vizitatori cu 25,5% față de aceeași perioadă a anului trecut, atunci când în țara noastră au sosit și s-au cazat în structurile de primire turistică 4.707.900 de persoane. Datele sunt furnizate de către Institutul Național de Statistică”, anunță ministerul.
În total, pentru perioada ianuarie-iulie a anului curent, sosirile turiștilor români au reprezentat 86,3%, însumând 5.097.600 de persoane, în timp ce sosirile turiștilor străini au înregistrat un procent de 13,7%, respectiv 809.500 de persoane.
„Datele statistice din primele șapte luni ale anului ne arată că turismul românesc este în plin proces de revitalizare, în ciuda crizelor suprapuse prin care trece! Acest lucru se datorează într-o mare măsură voucherelor de vacanță, reintroduse în circuit prin ordonanța de urgență adoptată la sfârșitul anului trecut și care, pe lângă contribuția la refacerea capacității de muncă a angajaților, reprezintă o infuzie de 252 milioane euro în industrie. Atenția acordată turismului, acum domeniu strategic pentru economia națională, nu s-a oprit aici. 15.000 de operatori au primit compensații în valoare de 800 milioane de euro pentru restricțiile impuse de pandemie, bani care au ajutat la repornirea motoarelor. Mai mult, pentru că ne dorim un mediu antreprenorial sănătos, am început eliminarea concurenței neloiale, prin clasficarea apartamentelor deținute de persoanele fizice! Toate aceste demersuri, precum și alte inițiative, sunt rezultatul colaborării dintre minister, UAT-uri și mediul de afaceri, parteneriat care și-a adus un aport semnificativ în creșterea de 25,5% a turismului autohton, față de cifrele înregistrate anul trecut”, a declarat ministrul Antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.
În structurile de cazare au fost înregistrate 12.445.600 de înnoptări, în creștere cu 21,5%. Durata medie a șederii a fost de 2,1 zile pentru români și de 2,2 zile pentru străini.
„În ceea ce privește egalarea cifrelor din anul de referință 2019, prognoza Organizației Mondiale a Turismului ne arată că după pandemia COVID-19 industria își poate reveni total până în 2023-2024, însă luând în calcul situația actuală din energie și războiul de la graniță, realitatea este că ne putem raporta abia la anul 2026”, a completat ministrul Antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.
Cei mai mulți dintre vizitatorii străini provin din Germania, Israel și Italia.