Jumătate dintre românii care merg în vacanță de Sfânta Maria sunt la al doilea concediu din această vară. Care este destinația favorită

Jumătate dintre românii care merg în vacanță de Sfânta Maria sunt la al doilea concediu din această vară. Care este destinația favorită
scris 14 aug 2018

Minivacanța de Sfânta Maria îi determină pe români să plece încă o dată în concediu vara aceasta, umplând hotelurile și pensiunile din țară, astfel că turiștii care s-au hotărât în ultimele zile să meargă la munte sau la mare au șanse mici să mai găsească locuri disponibile. Pentru aproximativ 50% dintre românii care vor petrece cele cinci zile libere într-o destinație internă sau din afara țării, acesta este al doilea concediu al verii, relevă o analiză a agenției de turism Christian Tour, cel mai mare touroperator de pe piața locală. Cele mai căutate destinații în această perioadă sunt litoralul românesc, Delta Dunării, stațiunile balneo și cele montane, dar și litoralul bulgăresc, insulele grecești și Egiptul.

“Litoralul românesc este prima opțiune pentru minivacanța de Sfânta Maria, aceasta și datorită evenimentelor organizate la malul mării pe data de 15 august, când se sărbătorește Ziua Marinei. Stațiunile de la Marea Neagră sunt atât de solicitate în această perioadă încât orice cameră liberă care apare este rezervată în cel mult două minute. Este motivul pentru care hotelurile din stațiunile de la Marea Neagră vor fi pline în minivacanța de cinci zile”, afirmă Raluca Hatmanu, director de comunicare Christian Tour.

Urmărește-ne și pe Google News

Pe locul al doilea în topul căutărilor este Delta Dunării, unde, de asemenea, gradul de ocupare se apropie de 100%. Pe zona de turism intern, câștigă foarte mult teren stațiunile balneare, care sunt căutate în această perioadă pentru relaxare și mai puțin pentru tratament. La fel de căutate sunt și stațiunile montane și zonele agroturistice.

EXCLUSIV Discretul om de afaceri Virgil Călina, nașul lui Ilie Năstase și importator de băuturi de lux, este în negocieri finale pentru achiziția hotelului Golden Tulip Times CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Discretul om de afaceri Virgil Călina, nașul lui Ilie Năstase și importator de băuturi de lux, este în negocieri finale pentru achiziția hotelului Golden Tulip Times

Tot litoralul reprezintă prima opțiune a turiștilor români și când vine vorba despre destinații externe. Astfel, Bulgaria, insulele grecești și stațiunile din Egipt sunt în topul căutărilor pentru minivacanța de Sfânta Maria. În Bulgaria, sunt alese hotelurile de 4 și 5 stele cu all inclusive din stațiunile Nisipurile de Aur, Albena, Sunny Beach, unde prețul pentru o noapte pornește de la 28 de euro de persoană și ajunge la 75 de euro de persoană.

Grecia este, de asemenea, extrem de solicitată în această perioadă, iar mulți turiști profită de ofertele Last Minute pentru a pleca în minivacanță. În ceea ce privește tarifele, acestea pornesc de la 133 de euro de persoană, sumă care asigură 7 nopți de cazare fără mic dejun la o vilă în Parga. “Egiptul este o altă destinație foarte căutată, de aceea Christian Tour a decis să introducă încă un zbor săptămânal de pe Aeroportul Henri Coandă din București către această țară. Astfel, agenția de turism operează în prezent trei zboruri de pe Otopeni: două către Hurghada și unul către Sharm-el-Sheikh”, a adăugat Hatmanu.

A crescut și interesul turiștilor pentru circuite culturale, Istanbul fiind cea mai solicitată destinație. De asemenea, în minivacanța de la sfârșitul acestei săptămâni, mulți români vor călători în circuite în Țările Scandinave, Italia, Cappadocia (Turcia), Croația sau Austria. Angajații din sectorul bugetar vor avea o minivacanță de cinci zile între 15 și 19 august, după ce Guvernul a adoptat o hotărâre ca zilele de 16 și 17 august să fie zile nelucrătoare în sistemul public. Pe lângă aceștia, și o parte din angajații din sectorul privat beneficiază de zilele libere suplimentare.

Christian Tour este cel mai mare operator de chartere din România. Compania condusă de frații Cristian și Marius Pandel activează de 21 de ani pe piața vacanțelor, fiind unul dintre cele mai longevive branduri de turism din țară. Touroperatorul deține 40 de agenții proprii în România și este prezent peste hotare în Polonia, Serbia, Republica Moldova, Grecia, Turcia, Spania și Statele Unite ale Americii (divizia online). A încheiat anul 2017 cu vânzări de peste 67 de milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
romani
vacanta
christian tour