Încep lucrările la unul dintre cele mai importante monumente istorice din Oradea, care va fi transformat în hotel

Încep lucrările la unul dintre cele mai importante monumente istorice din Oradea, care va fi transformat în hotel
scris 18 ian 2024

Unul dintre cele mai importante monumente istorice din Oradea, complexul Rimanóczy, de pe strada Nicolae Grigorescu din centrul municipiului, care include fostul Hotel Crișul Repede și fosta cafenea Royal, convertită ulterior în restaurantul Oradea, iar mai târziu în localul Butoiul de Aur, a intrat în șantier.

Proprietarul clădirilor, RSH Invest SRL, o firmă din portofoliul Lotus Center SA, grup patronat de omul de afaceri Alexandru Mudura, și-a asumat să transforme monumentul în hotel de 4 stele, informează ebihoreanul.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Veneția a început să vândă biletele care să descurajeze turiștii de o zi. Cât costă și când vor fi obligatorii. Plus fără...megafoane CITEȘTE ȘI Veneția a început să vândă biletele care să descurajeze turiștii de o zi. Cât costă și când vor fi obligatorii. Plus fără...megafoane

Proiectul de reabilitare a primit acordul Primăriei Oradea încă din anul 2021, dar lucrările propriu-zise abia au demarat. Clădirea a fost acoperită cu plase de protecție, iar spațiile din interior au fost golite.

Constructorul este firma orădeană Abed Nego SRL, care pe propria pagină de Facebook a publicat mai multe imagini din interiorul complexului. Fotografiile arată că o parte dintre decorațiunile spectaculoase din interiorul restaurantului s-au păstrat.

Potrivit afișului specific șantierelor, pus pe fațada clădirii, lucrările au început pe 4 decembrie 2023 și au un termen de execuție de 36 de luni, astfel că data finalizării lor este 4 decembrie 2026.

În urmă cu trei ani, când a avizat lucrările, Primăria Oradea a transmis că investitorul va păstra funcțiunile originale ale spațiilor reprezentative ale clădirii, adică hotel, restaurant, cafenea și braserie. Fostele băi publice vor deveni o sală multifuncțională, în care luminatorul va fi păstrat. Camerele de cazare vor fi la etajele 1 și 2 ale clădirii.

Deschis în anul 1891, hotelul Crișul Repede din centrul Oradiei a fost una dintre cele mai moderne clădiri ale orașului, având baie de cadă și de aburi, un soi de SPA al zilelor noastre. Arhitectul și proprietarul impozantei clădiri a fost Rimanóczy Kálmán senior.

viewscnt
Afla mai multe despre
rimanóczy
oradea
hotel