Inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Caraș Severin au închis Hotelul Turist din stațiunea Secu, în urma unei sesizări primite duminică, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Timișoara.
În urma verificărilor, s-a constatat faptul că aspectele semnalate se confirmă, operatorul economic nerespectând condițiile igienico-sanitare la prestarea activității de cazare. Ca atare, comisarii CJPC Caraș Severin au aplicat două amenzi contravenționale, în cuantum total de 6.000 lei și au dispuș totodată, măsura de oprire temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor, la acest operator economic.
Neregulile constatate: folosirea, în camerele pregătite pentru primirea turiștilor a unor saltele rupte, pătate, a unor perne și lenjerii pătate, utilizarea unui mobilierul prăfuit neigienizaț în camere; folosirea unor spații de cazare cu igrasie, cu băi neigienizate, cu pânze de păianjeni, fără covorașe antiderapante, cu aplice electrice desprinse parțial de la instalația electrică; lipsa vizei de funcționare pe anul în curs, pe autorizația de funcționare emisă de Primăria Municipiului Reșița.